Cum se descurcă zodiile pe timp de criză

De Corina Buhagiar, pe

Eşti nevoită să trăieşti din mai puţini bani ca până acum? Poate şi zodia ta să influenţeze dacă te descurci sau nu şi mai ales cât timp mai e nevoie să te sacrifici şi să renunţi la micile sau marile plăceri.

marile plăceri.

Berbec: Nici nu vrei să auzi de criză! Te enervează şi numai gândul că trebuie să faci economie sau să te apuci să-ţi drămuieşti mai bine banii, ca să îţi ajungă. Ţie îţi plac activităţile mai palpitante, nu contabilitatea…

Taur: Mai mult ca oricine, te străduieşti să păstrezi standardele cu care te-ai obişnuit. Nu îţi place să pierzi din confort şi reuşeşti, cu o dibăcie uimitoare pentru ceilalţi, să trăieşti ca şi până acum. Faci economie, dar acolo unde nu se vede.

Gemeni: Pentru tine criza este foarte periculoasă, fiindcă în ciuda inteligenţei tale şi a măiestriei pe care o ai în afaceri, îţi lipseşte prudenţa. Poţi face investiţii păguboase, crezând că faci o afacere bună.

Rac: Te poţi descurca şi cu venituri mai mici. Nu îţi place, dar faci faţă crizei. De cele mai multe ori ai resurse ascunse sau valori care se pot transforma înapoi în bani, la o adică.

Leu: Pentru tine e de-a dreptul tragic că nu mai poţi să-ţi cumperi trei rujuri, ci numai două… Iubeşti luxul, iar măsurile de austeritate te deprimă. Le înfrunţi însă cu demnitate, cu toată eleganţa unei regine în declin…

Fecioară: Ceilalţi ar fi uimiţi să ştie ce minuni poţi face tu cu un buget mic. Cum nu eşti cheltuitoare nici în perioadele de abundenţă, iar în plus ai o inteligenţă analitică şi statistică remarcabilă, te descurci cu brio.

Balanţă: Jale mare, pentru o venusiană iubitoare de frumos ca tine. Faptul că iubitul tău te refuză când doreşti un tablou mirific sau o rochie superbă, te duce până la deznădejde. Întotdeauna ai urât să faci economii sau să ţii socoteala la ce-ai cheltuit…

Scorpion: Cu discreţia care te caracterizează, puţin probabil să se prindă cineva cum stai de fapt cu banii. Poţi să fii pe muchia falimentului sau să deţii resurse secrete, ceilalţi nu vor vedea decât mai târziu…

Săgetător: Eşti prea mână largă ca să te simţi bine pe timp de criză. Caracteristicile tale jupiteriene, care cer abundenţă şi veselie, se revoltă în faţa limitărilor de buget. Ai nevoie de mai multă prudenţă când vine vorba de bani.

Capricorn: Simbolul zodiei tale este o capră de munte, capabilă să ajungă până în vârf fără să se hrănească cu mai mult de un smoc de iarbă. Aşa că, dacă este vreo zodie capabilă să treacă cu bine de orice criză, atunci tu eşti aceea!

Vărsător: Eşti absolut convinsă că, mai devreme sau mai târziu, vei găsi tu o soluţie care să rezolve situaţia. Te agiţi, dar s-ar putea să treacă mult până minunea se produce. Până atunci oscilezi între „groaznic!” şi „mă descurc”.

Peşti:
Accepţi criza ca pe o fatalitate cu care n-ai cum să te lupţi. Să faci economii însă… mai greu. Întâi ar trebui să ai din ce. Apoi, ar trebui să îţi reţii elanurile altruiste şi caritabile. Dar ce farmec ar mai avea viaţa atunci?

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter