Vladimir Drăghia și soția lui, Alice Cavaleru, și-au botezat fetița de opt luni. Ce ținute au purtat

De Simona Tudorache, pe Ultimul update Luni, 08 mai 2023, 16:06

Vladimir Drăghia și soția lui, Alice Cavaleru, și-au botezat fetița, pe Alegra Nova, care a venit pe lume în urmă cu opt luni, într-o discreție totală. Cei doi au ales să împărtășească acest moment doar cu familia și prietenii apropiați.

Alice a ales să poarte la marele eveniment o rochie cu volane, bej cu negru, scurtă în partea din față și lungă în spate, iar Vladimir Drăghia și-a potrivit ținuta cu cea a soției sale.

Vladimir Drăghia și Alice au încins ringul de dans la botez

Actorul a optat pentru un costum maro lejer și un tricou alb la botezul Alegrei. Petrecerea cu ștaif a avut loc la Snagov, iar fericiții părinți nu s-au oprit din dans pe toată durata evenimentului.

„Ieri Alegra-Nova a fost botezată și a fost o zi de vis. I-am avut lângă noi pe cei mai dragi prieteni și, bineînțeles, familia. Am avut norocul unei ferestre de vreme frumoasă și am sărbătorit dansând, așa cum îi dorim și ei să treacă prin viață”, a scris Alice, soția lui Vladimir Drăghia, pe Instagram, acolo unde a publicat și câteva imagini de la botezul micuței.

Cei doi mai au o fetiță, pe Zora, care a venit pe lume în 2017, când cei doi nu erau căsătoriți.  

Alegra a avut probleme de sănătate

Anul trecut, în luna octombrie, Vladimir Drăghia și soția lui, Alice Cavaleru au ajuns la spital cu fetița lor nou-născută, iar diagnosticul primit a fost unul crunt. Alegra avea septimie. Au urmat nopți și zile de coșmar.

“Viața mea cu Alegra a fost cu bune și cu rele încă de când s-a născut, dar partea mai puțin plăcută am preferat s-o țin doar pentru noi la momentul respectiv. Când avea Alegra două săptămâni, într-o seară, pregătind-o pentru somn, am sesizat că are fața umflată rău pe o parte. L-am anunțat pe Vladimir că plec la spital cu ea și am ieșit imediat pe ușă”, povestea Alice pe o rețea de socializare.

A urmat cea mai lungă și urâtă noapte pe care o poate avea o proaspătă mămică. Alice s-a internat cu ea în spital spre dimineață, după o noapte de așteptare. “Făcuse o infecție pe glanda salivară. Diagnostic: parotidită infecțioasă, lucru foarte rar întâlnit la un bebeluș atât de mic”, povestea ea.

Citeşte și: Vladimir Drăghia spune ce nu vezi la TV în scenele de luptă din “Clanul”: “Mi-am dat seama că la filmări rar ți-e bine”/ Exclusiv

Fetița s-a luptat pentru viața ei

Calvarul era însă abia la început. Micuța a început rapid tratamentul cu antibiotic.

“A doua zi, de dimineață, a început tratamentul cu antibiotic. Au fost momente grele, care au părut o veșnicie. Vladimir venea zilnic cu schimburi pentru noi, mâncare și tot ce aveam nevoie. După cinci zile de tratament, cu o zi înainte să plecăm acasă, au venit rezultatele analizelor: septicemie. Infecția ajunsese în sânge. Urma să mai stăm șapte zile în spital. Alegra trebuia să primească un alt antibiotic conform antibiogramei. Am ascultat vorbele doctorului aproape înghețată”.

Alice lupta pentru fetița ei din spital, dar gândurile o purtau și către Zona, care rămăsese acasă.

 „Îmi doream doar să fie ea suficient de puternică să treacă cu bine peste acest hop. După ce a ieșit doctorul din salon, m-am dezmeticit și am realizat că asta înseamnă încă șapte zile fără Zora. Am simțit cum mi se rupe inima în două. Să fii mamă de doi copii și să poți sta doar lângă unul. Am cedat și în sfârșit am plâns.

 Știu prea bine ce înseamnă dorul de mamă. M-am privit în oglindă și am văzut că făcusem o reacție urâtă pe piept, gât și maxilar, ca un fel de erupție. Atunci mi-am dat seama că trebuie să-mi revin, să fiu puternică, pentru că doar așa vom trece cu bine peste.

Intuiția mi-a spus să plecăm din spital. Antibioticul trebuia administrat dimineața și seara într-o perfuzie de o oră și ceva, așa că m-am gândit că am putea pleca acasă dacă aș găsi unde să mergem pentru administrarea tratamentului de două ori pe zi”, susținea Alce Cavaleru.

Citeşte și: Vladimir Drăghia are două fiice, dar vrea o familie mare: “Mi-ar plăcea să putem adopta un copil”/ Exclusiv

Citeşte și: Alice Cavaleru, soția lui Vladimir Drăghia, și-a schimbat look-ul înainte de botezul fiicei. Bye-bye, păr lung!

Alice Cavaleru a luat o decizie radicală

Vladimir a susținut-o și ea a luat o decizie radicală. A decis să părăsească spitalul și să îi acordei fetiței ei îngrijirea de care avea nevoie acasă.

”Am fost norocoasă că am reușit să ajung la oamenii care mă puteau ajuta, iar a doua zi, când a venit doctorița care se ocupă de cazul Alegrei și m-a susținut și mi-a spus că așa ar face și ea”, preciza Alice.

Au mers acasă, dar nu a fost deloc ușor. Zora răcise între timp, iar Alegra era sensibilă în perioada administrării tratamentului. “Am mers la tratament în fiecare dimineață și seară șapte zile, iar, într-un final, rezultatele au ieșit bine”, mărturisea atunci Alice Cavaleru.

Citeşte și: Cum arată apartamentul în care locuiesc Vladimir Drăghia și soția lui, Alice Cavaleru

Vladimir Drăghia mai vrea să adopte un copil

Actorul din Clanul își dorește ca peste câțiva ani să adopte alături de soția lui un copil, iar familia să devină astfel mai numeroasă.

„Momentan mi-e greu să-mi imaginez cum ne-am putea descurca. Știu că sunt familii cu 3-4-9 copii, dar noi suntem la limită cu toate acum. Simt că ținem 5 mingi în aer și starea de bine e într-un echilibru care necesită foarte multă grijă pentru a-l păstra. Mi-ar plăcea ca peste 5-7 ani să putem adopta un copil, dar mai este până atunci. Momentan rămâne doar un gând. Dacă vom fi vreodată pregătiți, probabil se va întâmpla”, spunea el pentru UNICA.RO.

Alice și Vladimir s-au căsătorit în 2018, pe plajă, iar de atunci formează o echipă imbatabila.

Foto: Instagram, Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter