Alice Cavaleru, soția lui Vladimir Drăghia, și-a schimbat look-ul înainte de botezul fiicei. Bye-bye, păr lung!

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 03 mai 2023, 14:34

Alice Cavaleru și Vladimir Drăghia se pregătesc pentru botezul celei de-a doua fiice, Alegra. Înainte de eveniment, soția actorului și-a schimbat look-ul. Alice a dat fuguța la salonul de înfrumusețare, unde a renunțat la părul lung și a ales una dintre tunsorile anului 2023.

Alice și Vladimir Drăghia au devenit părinți, pentru a doua oară, în septembrie 2022 și, în curând, o vor creștina pe Alegra. Micuța s-a confruntat cu probleme medicale, la câteva zile după ce a venit pe lume, iar perioada petrecută în spital a fost un coșmar, despre care Alice a avut puterea să povestească după câteva săptămâni.

Alice, soția lui Vladimir Drăghia, s-a tuns înainte de botezul fiicei

„Când avea Alegra două săptămâni, într-o seară, pregătind-o pentru somn, am sesizat că are fața umflată rău pe o parte. L-am anunțat pe Vladimir că plec la spital cu ea și am ieșit imediat pe ușă. A urmat cea mai lungă și urâtă noapte pe care o poate avea o proaspătă mămică. M-am internat cu ea în spital spre dimineață, după o noapte de așteptare. Făcuse o infecție pe glanda salivară.

Diagnostic: parotidită infecțioasă, lucru foarte rar întâlnit la un bebeluș atât de mic. A doua zi, de dimineață, a început tratamentul cu antibiotic. Au fost momente grele care au părut o veșnicie și am simțit că am fost nevoită să mă lupt pentru fiecare clipă din acea noapte.

„Cu o zi înainte să plecăm acasă, au venit rezultatele analizelor: septicemie. Infecția ajunsese în sânge”

Vladimir venea zilnic cu schimburi pentru noi, mâncare și tot ce aveam nevoie. Am făcut tot posibilul să rămân puternică pentru ea și să nu pierd laptele. Zilele treceau greu, nopțile și mai greu, dar măcar ea se simțea din ce în ce mai bine.

După cinci zile de tratament, cu o zi înainte să plecăm acasă, au venit rezultatele analizelor: septicemie. Infecția ajunsese în sânge. Urma să mai stăm șapte zile în spital. Alegra trebuia să primească un alt antibiotic conform antibiogramei”, a povestit Alice Cavaleru pe pagina de Instagram.

Lunile au trecut, iar Alice și Vladimir Drăghia au reușit să găsească echilibrul în familie, alături de cele două fetițe, Zora și Alegra. În prezent, se pregătesc pentru botezul mezinei și, pentru eveniment, tânăra mămică a simțit nevoie de o schimbare de look.

Citește și: Vladimir Drăghia are două fiice, dar vrea o familie mare: “Mi-ar plăcea să putem adopta un copil”/ Exclusiv

Citește și: Vladimir Drăghia spune ce nu vezi la TV în scenele de luptă din “Clanul”: “Mi-am dat seama că la filmări rar ți-e bine”/ Exclusiv

Citește și: Cum arată apartamentul în care locuiesc Vladimir Drăghia și soția lui, Alice Cavaleru

Alice Cavaleru: „Urmează petrecerea de botez a Alegrei și rochia pe care o port nu ‘suportă’ păr lung desprins”

„Simțeam nevoia de o schimbare. Părul nu mă mai asculta. Plus că urmează petrecerea de botez a Alegrei și rochia pe care o port nu „suportă” păr lung desprins, iar eu nu știu să-mi port părul altfel decât în #mumbob” a spus Alice Cavaleru, soția lui Vladimir Drăghia, pe o rețea de socializare.

Soția lui Vladimir Drăghia a optat pentru un bob lung, una dintre tunsorile care se află în tendințe anul acesta.

Foto: Facebook / Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter