Un război aşteptat

De Unica.ro, pe

De câteva zile, România este spintecată în două de o noua dilemă: Oana Zăvoranu sau Monica Columbeanu? Are vreuna ceva de câştigat din asta?
Dar, de fapt, care-i întrebarea?

Păi, prima ar fi: cine are dreptate? Celelalte, mult mai îndreptăţite, nu mai interesează pe nimeni. Era nevoie de un nou scandal? Are vreuna dintre cele două dive ceva de câştigat din toată afacerea asta?

Era normal ca dintr-o ceartă banală să se ajungă la dezgropări de morţi şi la scormoneli în vieţile particulare? Ar fi doar trei întrebări la care nimeni nu se chinuie să dea vreun răspuns.

Reţeta succesului

Toată ţara este excitată de scandalul în sine. Ingredientele succesului de casă ale acestui scandal au primat. Vorbim de două fete frumoase, răsfăţate de televiziuni, dispuse să facă show, controversate şi, nu de puţine ori, luate drept modele de către adolescente, chiar dacă traseele devenirii lor nu seamănă câtuşi de puţin.

În toată existenţa lor publică, Oana şi Monica nu s-au intersectat câtuşi de puţin, ba din contră, cunoscându-le foarte bine pe amândouă, aş putea spune, fără să greşesc, că s-au ignorat perfect.

Au, însă, un numitor comun: captează atenţia publicului. Am avut ocazia, dată fiind prietenia mea cu ambele, să le invit destul de des în emisiune.

Îmi este greu să vă spun, deşi acest lucru nu o să fie pe placul nici uneia dintre ele, care este mai bună. Ambele sunt mană cerească pentru un realizator tv.

Şi vorbesc acum strict din punctul de vedere al cifrelor, adică al ratingului. Pentru că ambele au o viaţă de român.

Lejeritatea cu care Monica se laudă – în plină criză financiară, într-o perioadă în care românii sunt mai amărâţi ca oricând, iar salariul a devenit mai nesigur decât un câştig la loto – cu ceasul de 48.000 de euro, pe care i l-a luat cadou lui Iri, din banii ei, nu poate fi comparată decât cu momentele în care Oana îşi făcea praf mama, în celebrele discursuri televizate.

Sunt doar două exemple care intrigă şi fascinează deopotrivă, care te fac să iei atitudine, să comentezi a doua zi cu prietenii sau colegii de birou, să participi efectiv la dezbatere.  

Lupta fără învingător

Aş putea spune că o ceartă între cele două era iminentă. Într-un fel, lumea aştepta aşa ceva.

Era doar o chestiune de timp. Două „bombe” cu ceas, nedezamorsate, circulau liber în spaţiul închis, limitat, coroziv, al showbiz-ului dâmboviţean.

Întâlnirea lor nu se putea solda decât cu o explozie. Ok, ea a avut loc. Cu ce ne-am ales noi, cei de pe margine, din asta?

Cu câteva seri de bălăcăreli televizate, cu încă un subiect de conversaţie cu prietenii sau, în funcţie de valorile şi principiile fiecăruia, cu încă un motiv de a nu mai privi la tv sau de a nu mai citi ziare de scandal.

Cu ce s-au ales protagonistele? Cu o notorietate de care, sincer, nu aveau nevoie, cu etichetări care nu le onorează şi, în general, cu o imagine şifonată.
Pentru că un astfel de război nu are învingător. Mai ţineţi minte „războiul rece” dintre Zână şi Divă? Ambele au pierdut, pentru că n-au avut în dotare „bomba cu neuroni”!

Dan Capatos

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter