Sting, încântat de publicul român (galerie foto şi video)

De Unica.ro, pe

„A fost o atmosferă foarte placută! Românii sunt un public minunat!”
Sau cel puţin aceasta a fost impresia împărtăşită de Sting după concertul susţinut aseară, la Sala Palatului din Bucureşti.
Artistul a cântat în faţa a peste 4000 de oameni, dornici de spectacol şi melodii a la Sting…
A surprins, însă, prin noul stil muzical abordat pe cel mai nou album al său, „Songs from the Labyrinth”.
Alături de Sting au cântat muzicianul bosniac Edin Karamazov şi corul Stile Antico, format din patru fete şi patru băieţi.
Spre finalul reprezentaţiei sale, fostul component al trupei Police a cântat cinci piese celebre ale sale, spre deliciul celor prezenţi, bucuroşi că îl aud pe Sting „aproape aşa cum îl ştiam”.

Astfel, melodiile „Roxanne”, „Fragile”, „Every Breath You Take”, „Message in a Bottle” şi „Fields of Gold” au stârnit ropote de aplauze din partea celor prezenţi.
Interpretul a comunicat permanent cu publicul, şi-a prezentat fiecare melodie şi a impresionat audienţa atunci când a salutat tradiţional româneşte – „bună seara”.
Probabil pentru a nu face confuzii geografice (vezi cazul Lenny Kravitz – „Hello, Budapest!”), Sting a avut în permanenţă pe măsuţă o hârtie pe care scria „Bucharest”.
De la un eveniment de asemenea amploare nu puteau lipsi nici vedetele de primă mână.
Au răspuns prezent la întâlnirea cu Sting, Ducu Darie, Gianina Corondan, Şerban Huidu, bebeluşa Oana, Adela Popescu, Radu Naum, Ioan T. Morar, Mugurel Vrabete şi mulţi alţii.
Sting – „Roxanne”, live în Bucureşti

Vino şi tu pe FORUMUL UNICA!
Foto: Gabriel Olteanu
Autor: Andreea Georgescu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter