Soția lui Hugh Grant a fost sechestrată de un taximetrist, la Paris

De Oana Savin, pe
Actorul Hugh Grant a tras sperietura vieții sale în timp ce se afla în luna de miere la Paris. Soția sa, Anna Eberstein, a fost sechestrată de un taximetrist furios care s-a temut că vedeta vrea să îl păcălească și să nu îi plătească drumul.

Astfel, pentru doar câțiva euro, Grant era să rămână fără proaspăta lui soție.

Incidentul a fost povestit chiar de actor, în cadrul emisiunii „Late Night cu Seth Meyers”.

Am avut o ceartă teribilă cu un taximetrist din Paris, zilele trecute. Întotdeauna mă cert cu taximetriştii din Paris. Dacă este să fim sinceri, nu sunt foarte drăguţi, dar acesta a fost foarte rău. Eram în luna de miere. Nu aveam bani la mine şi l-am întrebat dacă îi funcţionează dispozitivul pentru carduri, mi-a răspuns că da şi când am ajuns la destinaţie nu a funcţionat. Şi m-a întrebat unde sunt banii. I-am răspuns că nu am cash şi ne-am luat la ceartă”, a povestit Hugh Grant.

Peripețiile au continuat pentru celebrul actor.

M-a la un bacomat şi nici acela nu a mers. Am intrat în panică şi i-am spus noii mele soţii să coboare din maşină. Era vorba de numai 6 euro. Taximetristul m-a întrebat atunci ce am de gând şi i-am spus: nu îţi merge dispozitivul pentru carduri, aşa că nu plătim. Şi el pur şi simplu a răpit-o. A plecat cu soţia mea”, a continuat el.

Grant a spus că s-a speriat când a văzut că taximetristul îi fură soția.

A fost momentul cel mai urât al lunii noastre de miere. Soţia mea îmi reproşează şi acum. Mă tot întreabă de ce nu am fugit după maşină. Şi i-am spus pentru că mergea cu 80 de kilometri pe oră, ce rost avea? Dar nu a dat bine că am mers agale”, a mai povestit vedeta.

Actorul s-a căsătorit cu Anna Eberstein, în vârstă de 39 de ani, în luna mai, punând capăt zilelor de burlăcie. Ei au făcut schimb de jurăminte în cadrul unei mici ceremonii în Chelsea.

Cuplul, care este împreună de șase ani, au împreună trei copii: John în vârstă de 5 ani, o fetiță al cărei nume nu a făcut făcut public și un bebeluș ce s-a născut în primăvara acestui an al cărui nume de asemenea nu este cunoscut.

Citește și: Vanessa Paradis s-a căsătorit cu regizorul Samuel Benchetrit

Citește și: Susan Sarandon a fost arestată. Care este motivul

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter