Sofia Vicoveanca, întâmplare neobișnuită în tren: „S-a dus cu mâinile fix la urechile mele, să verifice dacă am cicatrice de la o posibilă operație de lifting facial” / Exclusiv

Sofia Vicoveanca, una dintre cele mai iubite și apreciate cântărețe de muzică populară, și-a deschis sufletul și ne-a făcut martorii unei frânturi din viața ei, marcată de o copilărie grea, în care gândul că tatăl i-a pierit în prizonierat a urmărit-o multă vreme. Născută în Ucraina și refugiată încă din primii ani ai copilăriei în România, Sofia Vicoveanca a crescut fără tată până în clasa a II-a, când părintele ei s-a întors acasă din lagăr.

Am vorbit cu Sofia Vicoveanca înainte de Paște și am aflat lucruri emoționante despre viața ei. Celebra artistă ne-a povestit despre copilăria marcată de ororile războiului, despre cum și-a cunoscut soțul, de ce s-au căsătorit mai repede decât ar fi plănuit și ne dezvăluie că fiul ei a venit pe lume când nu se mai aștepta să devină mamă. Sofia Vicoveanca spune că în copilărie „lălăia”, nu cânta, și că mătușa ei a împins-o spre o carieră muzicală.

Sofia Vicoveanca: „Aveam 12 ani și mergeam la prășit ca să câștig niște bani”

Artista ne-a dezvăluit și cum se menține în formă la 81 de ani, ne-a spus dacă au fost momente în care a simțit povara celebrității, dar și cum a fost protagonista unei întâmplări neobișnuite în timp ce se afla în tren, mijloc de transport cu care preferă să călătorească dintotdeauna. „S-a dus cu mâinile fix la urechile mele, să verifice dacă am cicatrice de la o posibilă operație de lifting facial”, povestește Sofia Vicoveanca pentru UNICA.RO.

VEZI  GALERIA  FOTO(1 / 8)

Cum a fost copilăria dumneavoastră?

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Copilăria mea a fost grea, când aveam 3 ani pe tata l-au dus în lagăr. Nu am răbdat de foame, dar tot ce doream era un vis. Nu spuneam ‘mama, îmi place’ sau ‘mama, dă-mi’ pentru că nu avea de unde. Tată era în lagăr, nu știam dacă mai trăiește. Am învățat să țes covoare, să mulg vaca, tot rostul gospodăriei. Așa m-a pregătit mama pentru viață, să știu de toate.

“Eram în clasa a II-a când tatăl meu s-a întors din lagăr. Am găsit un militar în casă care mi-a zis ‘hai la tata!’ ”

Când s-a întors tatăl dumneavoastră din lagăr?

Dumnezeu a avut grijă de mine și mi-a croit alt drum, nu am suficiente cuvinte să-I mulțumesc pentru asta. Eram în clasa a 2-a când tatăl meu s-a întors din lagăr. Am venit de la școală și am gasit un militar în casă care mi-a zis ‘hai la tata’. Am căutat în ochii mamei și ea mi-a confirmat.

Eu, pe frații mei, numai că nu i-am alăptat, în rest am avut grijă totală de ei. Aveam 12 ani și mergeam la prășit ca să câștig niște bani, să-mi iau bumbac pentru haine.

Sofia Vicoveanca, 64 de ani de carieră: “Emoții am mai mult acum decât atunci”

În ‘65 a apărut primul dumneavoastră disc. Vă mai aduceți aminte emoțiile de atunci?

Sunt 64 de ani de cântec, pe 1 octombrie se împlinesc. Emoții am mai mult acum decât atunci. Noi, artiștii, de fiecare dată când stăm în fața publicului, dăm un examen. Uneori nu ești în formă vocală, alteori îți plânge sufletul sau te doare ceva, iar oamenii din sală nu știu că ai o problemă. Trebuie să treci peste toate astea.

Cum și-a cunoscut Sofia Vicoveanca soțul: “Eu voiam să număr stele, nu să mă mărit”

Vă mai aduceți aminte cum l-ați cunoscut pe soțul dumneavoastră, Victor Micu? Cum v-a cucerit?

Soțul meu era bucureștean și a venit, într-o zi, la Suceava cu o delegație. M-a văzut într-un spectacol, a pus ochii pe mine, de la a doua întâlnire mi-a propus să ne căsătorim. Eu voiam să număr stele, nu să mă mărit. Voiam să mai aflu niște lucruri despre el, să știu cum gândește. Știam doar că este ziarist. A fost alături de mine și mi-a ‘dirijat’ toți anii până acum 22 de ani, când l-am pierdut.

“Pentru mine, chiar dacă are 52 de ani, tot prunc rămâne”

Cum este și cum a fost mama Sofia Vicoveanca?

Nu știu dacă am fost o mamă bună sau nu pentru copilul meu. Dar știu că a venit într-un moment în care nu credeam că o să mai am copii. Deja aveam destui ani de căsătorie și nu venise pruncul. În anul 1970 a fost o mare inundație în Ardeal și atunci am văzut generozitatea românilor, au sărit cu ajutoare și cu bani. 

Apăruse o listă, cine dorește să infieze un copil. Eu și soțul meu ne-am gândit să luăm o fetiță de 3, 4 ani, că să pot pleca cu ea pe teren, că aveam plan de făcut. Eram 24 de oameni pe listă și doar noi nu aveam copii. Până la urmă nu s-au mai făcut înfieri și, după o lună de zile, am simțit că am pruncul meu. Este un copil dăruit. Eu am vrut să mai am, dar n-a fost să fie. Pentru mine, chiar dacă are 52 de ani, tot prunc rămâne.

Sofia Vicovenaca, despre începutul carierei: “Eu lălăiam, nu cântam”

Cine v-a ‘împins’ spre o carieră muzicală?

Am stat la o mătușa de-a mea, nu avea copii și mi-a fost aproape, a urmărit din umbră felul meu de a fi. Eu lălăiam, nu cântam. La 11,12 ani mergeam pe câmp și mă puneau oamenii să le cânt. Erau cântece din lumea satului pe care le auzeam la nunți, botezuri, înmormântări, horă și șezători. Erau cântecele acelui ținut. De aceea am și un repertoriu atât de larg.

Mătușa Saveta a zis ‘să pleci în lume, să nu mănânci pâine de la coada sapei, și să nu mă faci de ras’. Pe vremea aceea, dacă cineva pleca din sat trebuia să se țină de treabă, să nu se mai întoarcă. Dacă veneai înapoi în sat erai un om ‘pătat’. I-a fost frică să nu pățesc la fel, dar eu m-am întors doar că să dau binețe la oameni.

Și ați ajuns la București.

Da, am intrat în Ansamblul ‘Ciprian Porumbescu’, apoi în cor. Pe atunci erau în căutare de solișți vocali și m-au pus să cânt o piesă. După prima strofă m-a oprit maestrul și a spus ‘iată solista, ști de când te căutam?’. Nu știam ce vrea de la mine, m-a făcut solistă cu salariu de coristă. Nu am cântat niciodată din repertoriul nimănui. Și acum păstrez și cunosc graiul din lumea satului meu.

“Era perioada de cenzură comunistă și îmi spunea să nu râd la glumele cu tentă politică”

Cum ați făcut față cenzurii regimului comunist?

Soțul meu, după ce ne-am căsătorit, mă asculta și îmi era alături, mă sfătuia în tot. Era perioada de cenzură comunistă atunci și îmi spunea să nu râd la glumele cu tentă politică, să nu fiu bănuită că mi-ar fi plăcut. În perioada lui Ceaușescu nu aveam voie să ne inspirăm din zona Botoșani, Neamț, Iași și Bacău. Eu am cules însă folclor și am scos la lumina doar ce se cerea atunci: veselie, realizări, lumină și hărnicie. Nu am aruncat casetele și le-am reascultat în perioada de Covid, am găsit 12 cântece noi.

Arătați exaordinar. Aveți vreun secret? Țineți vreo dietă?

Sunt mereu pe drumuri, cu trenul sau mașina. Și am o întâmplare pe care n-am mai spus-o niciodată. Eu nu pot să merg pe bancheta din spate a mașinii sau cu spatele, în tren. În general, fac vreo 7 ore de la Suceava la București și, într-o zi, am plecat cu o prietenă de-a mea, care nu mai este printre noi. Era în vagon o doamnă, stătea la o distanță de câțiva metri, și îmi tot zâmbea.

“I-am zis că nu mă uit în buletin, că anii nu sunt acolo”

La un moment dat s-a ridicat, a venit la mine, mi-a zis că mă iubește și că mă apreciază și s-a dus cu mâinile fix la urechile mele, să verifice dacă am cicatrice de la o posibilă operație de lifting facial. O întreb ‘dar dumneata ești sănătoasă?’. Era atât de fascinată că nici n-a auzit că am jignit-o. Mi-a spus ‘doamnă, știu câți ani aveți, dar cum de arătați atât de bine?’. I-am zis că nu mă uit în buletin, că anii nu sunt acolo. Anii sunt cei pe care-i simți, îi porți și-i arăți. Mi-a mulțumit pentru sfat.

Sofia Vicoveanca, sfat pentru fani: “Cu o jumătate de oră înainte să urce pe scenă, lasă-ți-l în pace!”

Ați simțit vreodată ‘povara’ celebrității?

-Recunosc, uneori e bine să nu fi cunoscut. Eu am o figură inconfudabilă, nu umblu machiată și port haine pentru vârsta mea. Îmi aduc aminte că eram într-o zi în gară, în Bucureșți, și o reporteriță mi-a băgat un microfon sub nas și m-a întrebat ‘Ce gust are singurătatea?’. I-a răspuns dintr-o poezie de-a mea, la final i-a picat fața.

Am un sfat pentru cititorii UNICA. Dacă aveți pe cineva drag, un actor sau un cântăreț, nu l-ați văzut de mult și vine să cânte în orașul vostru, țineți minte ceva. Mergeți să-l pupați și să-l îmbrățișați, dar nu uitați, cu o jumătate de oră înainte să urce pe scenă, lasă-ți-l în pace. Poate vrea să se pregătească, să spună o rugăciune, lasă-ți-l în pace.

Care este cea mai importantă calitate a dumneavoastră și cel mai mare defect?

Sunt foarte pretențioasă cu mine. Când merg să fac probele de sunet îi rog pe cei de la lumini să-mi lase, pe timpul cântării, luminate primele 2, 3 rânduri. Vreau să văd dacă reușesc să-i conving pe cei care mă ascultă. Să văd dacă butonează telefoanele sau se gândesc ce să mănânce mai încolo. M-a întrebat cineva ce fac dacă descopăr că nu i-am convins și i-am zis: ‘înseamnă că nu sunt bună de nimic’.

Caut tot timpul să fiu aproape de oameni, să-i înțeleg și să le bucur sufletul. Dacă am fost acum câteva luni într-o locație, data viitoare schimb vestimentația, cămașa și basmaua, schimb și din repertoriu.

„Dacă faceți treaba asta câteva zile o să ajungeți să mergeți drepte și să vă intre în reflex această metodă”

Știu că aveți încă un sfat pentru cititoarele nostre.

Da. Eu am 82 de ani, stau la etajul 2 și nu am lift. Când plec de acasă, pe teren sau la piață, îmi aduc aminte că am jucat și în filme și îmi închipui că în fața mea este un cameraman. El îmi spune să mă uit la el când urc și când cobor. Într-o zi, când coboram, am început să zâmbesc la cameramanul imaginar. Dacă faceți treaba asta câteva zile o să ajungeți să mergeți drepte și să vă între în reflex această metodă. Veți fi și mai frumoase.

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News