Smiley și Gina Pistol au plecat în vacanță, alături de alte două cupluri celebre. Cu cine s-au pozat în aeroport

De Ovidiu Cojocaru, pe Ultimul update Marți, 03 ianuarie 2023, 17:44

În a doua zi a noului an, Smiley și iubita lui, Gina Pistol, au plecat în vacanță. Și nu singuri, ci însoțiți de alte două perechi de artiști, cunoscute și îndrăgite de publicul din România.

Antrenorul de la Vocea României a postat pe Instagram o fotografie în care apare alături de mama fetiței lui și de alte două cupluri din showbiz.

Smiley și Gina Pistol, vacanță în străinătate, alături de alți 4 artiști

Vedeta PRO TV și prezentatoarea de la Antena 1 și-au făcut bagajele și au luat drumul țărilor străine. Cei doi s-au fotografiat alături de Speak, iubita lui Ștefania, Alex Velea și Antonia. Artistul a postat apoi imaginea pe contul de Instagram.

Citește și: Gina Pistol, despre greutățile copilăriei și cum a reușit să îl cucerească pe Smiley: „Am spălat podele și geamuri”

Speak a ținut și el să distribuie fotografia către fanii lui și a decis să folosească o descriere pe măsură prin care să le transmită celor care îl urmăresc faptul că pentru cei 6 urmează o vacanță de neuitat.

„Toată șatra lu’ papuc! Să fie cu vacanță frumoasă!”, a scris artistul la descrierea postării de pe instagram.

Ulterior, în instastory-urile pe care le-au postat, aceștia au arătat fanilor de pe social-media că se află într-o vacanță în Vietnam.

Speak și Ștefania au ajuns la spital de sărbători

Speak și Iubita lui, Ștefania, au trecut prin momente grele în a doua zi de Crăciun. Cei doi au ajuns la Camera de Gardă, din cauza unor complicații care au apărut de la o răceală.

Citește și:  Speak a ajuns la Urgențe, de ziua lui. Mesajul cântărețului de pe patul de spital

Artistul a postat la vremea respectivă câteva imagini pe Instagram, în care le arăta fanilor că este conectat la perfuzii. Ulterior, într-un instastory, acesta a povestit că din cauza gripei el și logodnica lui au avut nevoie de tratament pentru a-și reveni.

Smiley a făcut-o pe Gina Pistol să plângă

Deși Gina Pistol și Smiley se înțeleg de minune, vedeta a povestit faptul că, de-a lungul relației, artistul a făcut-o și să plângă… de fericire. Gina Pistol a povestit, recent, în podcast-ul lui Horia Brenciu că Smiley i-a făcut tot felul de surprize, de ziua ei de naștere, care au emoționat-o până la lacrimi.

„Andrei mi-a făcut niște surprize atât de faine de ziua mea. A împodobit curtea cu tot felul de luminițe. Când am ajuns plângeam ca neroada la poartă, nu voiam să intru în curte. Stăteam și plângeam la poartă. Deci am găsit curtea împodobită ca în povești. Dar am plâns … Pentru că nu prea a făcut nimeni lucrul ăsta pentru mine. Eu tot timpul am arătat că sunt un om foarte puternic și că nu am nevoie de mici chestii”, a povestit Gina Pistol.

Sursă fotografii: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter