Sharon Stone, lovită de fulger

De Oana Savin, pe Ultimul update Vineri, 12 iunie 2020, 16:00
Sharon Stone a șocat întreaga lume după ce a dezvăluit că a fost lovită de fulger, iar cea care i-a salvat viața a fost mama ei. Actrița în vârstă de 62 de ani a fost lovită de fulger în momentul în care a vrut să calce.

Potrivit The Mirror, Stone umplea fierul de călcat cu apă în bucătărie, când un fulger a lovit fântâna familiei sale, iar electricitatea i-a intrat în corp.

„Am fost lovită de fulger. Uau, este foarte intens. Eram acasă, aveam propria noastră fântănă. Umpleam fierul de călcat cu apă și aveam o mână pe robinet, iar fântâna a fost lovită de fulger și electricitatea a venit prin apă”, a povestit Sharon Stone.

„Am fost aruncată prin bucătărie și izbită de frigider”, a mai spus ea.

Citește GRATUIT numărul de iunie al Revistei Unica, în format digital! 

Celebra actriță a povestit că mama sa a fost cea care a salvat-o, aceasta fiind martoră la ceea ce se întâmplase cu fiica sa.

„Am fost într-o stare atât de rea. Nu știu cum să descriu asta, atât de luminoasă, iar ea (n.r. mama ei) m-a aruncat în mașină și m-a dus la spital”, a mai spus Stone.

Electrocardiograma „arăta o electricitate foarte mare în corpul meu – a fost o nebunie”, a adăugat ea.

Actrița nu a precizat, însă, și când a avut loc acest incident.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Sharon Stone.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter