Șase vedete din România care au ajuns la azil

De Oana Savin, pe Ultimul update Vineri, 24 februarie 2023, 14:17

Câteva din cele mai cunoscute vedete din România au ajuns să își trăiască ultimele zile din viață la un azil de bătrâni.

Au cunoscut succesul, au fost iubite de public, dar și-au petrecut ultimii ani din viață departe de ochii curioșilor, în centre specializate.

6 vedete din România care au ajuns la azil

Nimeni și nimic nu poate prevesti unde te duce viața. Și nimeni nu se aștepta ca unele dintre cele mai mari vedete din România să ajungă să își trăiască bătrânețea în azile de bătrâni. Dar, pentru unii a fost alegerea corectă, întrucât au putut beneficia de îngrijiri corespunzătoare.

Alexandru Arșinel și-a petrecut ultimele luni la un azil de lux din Otopeni

Șase vedete din România care au ajuns la azil

În luna iulie a anului trecut, Alexandru Arșinel a fost internat la un azil de cinci stele din Otopeni. Decizia a fost luată de fiul celebrului actor, Cristian, după ce starea de sănătate a tatălui său începuse să se deterioreze.

Îndrăgitul actor a încetat din viață pe 29 septembrie 2022, la Spitalul Universitar din București, la vârsta de 83 de ani.

Citește și: Celebritățile care au dat stresul din Capitală pe viața la țară: „Parcă sunt cu 10 ani mai tânăr”

Citește și: Vedetele și-au schimbat look-ul în prag de primăvară. Cum arată acum Dana Rogoz, Adelina Pestrițu și Mirela Vaida

Nelu Bălășoiu a sfârșit într-un azil din Suceava

Șase vedete din România care au ajuns la azil

În anul 2018, Nelu Bălășoiu a fost internat și el la un azil de bptrâni din Suceava. Înainte de a ajuns acolo, artistul locuia singur într-o casă lângă Slobozia, fiind îngrijit de câțiva vecini. Suferea de ciroză, diabet și demență. Acesta se deplasa greu și din cauza faptului că îi fusese tăiată o parte din laba unui picior.

Viața lui s-a îmbunătățit considerabil de când a ajuns la căminul de bătrâni, unde nu mai era nevoit să stea singur. A fost îngrijit bine și făcea diverse activități cu colegii lui de la azil pentru ca timpul să le treacă mai lin. Potrivit Știrile KanalD, cheltuielile pentru o lună la acel cămin erau între 1.500 și 2.000 de lei pe lună, dar Nelu Bălășoiu avea o pensie de 600 lei.

De aceea, directorul azilului a decis să suporte cheltuielile. Astfel, îndrăgitul artist de muzică populară a rămas acolo până la decesul său, pe 21 aprilie 2020.

Gabriela Melinescu este internată într-un centru din Suedia

Șase vedete din România care au ajuns la azil

Poeta Gabriela Melinescu este internată, de mai mulți ani, într-un azil din Suedia. Fosta iubită a lui Nichita Stănescu are 80 de ani și își trăiește bătrânețea într-un scaun cu rotile, într-un cămin din Stockholm.

De mai bine de 10 ani, Gabriela Melinescu suferă de o formă severă de demență, care, potrivit Libertatea, a paralizat-o aproape complet.

Citește și: Top 5 vedete din România despre care nu știai că au fost adoptate

Citește și: 8 vedete care au recunoscut că au avut probleme cu alcoolul

Zina Dumitrescu a suferit de Alzheimer

Șase vedete din România care au ajuns la azil

Zina Dumitrescu a suferit, în ultimii ani de viață, de Alzheimer. Fiul ei a închis-o într-un centru din Ghermănești, unde și-a dat și ultima suflare.

Acești ani nu au fost deloc ușori pentru faimoasa creatoare de modă care era, de obicei, nelipsită de la cele mai mari petreceri din showbiz. S-a stins pe 28 martie 2019, la vârsta de 82 de ani.

Valentin Uritescu a avut o boală degenerativă

Șase vedete din România care au ajuns la azil

Valentin Uritescu se află pe lista vedetelor autohtone care au ajuns să își petreacă ultimii ani de viață într-un cămin de bătrâni. La vârsta de 33 de ani a fost diagnosticat cu o boală degenerativă, Sindromul Extrapiramidal.

Avea 70 de ani când a fost nevoit să renunțe la cariera sa.

„Nu e Parkinsonul ăla care te zvântă, pentru că niciodată capul şi mâinile nu mi s-au mişcat necontrolat. Picioarele, în schimb, îngrozitor mă afectează. Fac ce fac şi pic în genunchi”, povestea la un moment dat, Valentin Uritescu, potrivit Antena 3.

Ultimii ani de viață i-a petrecut într-un centru specializat. A murit la vârsta de 81 de ani, pe 17 iunie 2022.

Mioara Roman se află într-un centru de îngrijire de lux

Șase vedete din România care au ajuns la azil

Din cauza unor probleme de sănătate, Oana Roman s-a văzut nevoită să o interneze pe mama sa, Mioara Roman, într-un centru destinat persoanelor în vârstă. Fosta soție a lui Petre Roman are parte de cele mai bune condiții, iar fiica ei o vizitează aproape zilnic.

Mioara Roman are parte de tot ce își dorește și merge chiar și la salonul de înfrumusețare.

Sursă foto: Facebook, Libertatea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter