Roxana Vancea a ajuns cu fiul la spital. „Nu ai ce să îi faci acasă”

De Unica.ro, pe

Roxana Vancea a devenit mama unui fiu, Zian, pe 16 noiembrie 2021. Soțul Roxanei, antrenorul de fitness Dragoș Paiu, mai are un fiu, Milan, dintr-o relație anterioară. Recent, Roxana a fost internată în spital cu Zian.

Roxana Vancea a ajuns cu fiul la spital. „Nu ai ce să îi faci acasă”

„Este o epidemie de varicelă, iar pentru bebe este mult prea riscant. Oricum, am fost internată cu el vreo trei zile în spital cu bronșulită. Lui nu ai ce să îi faci acasă. Nu poți să îi dai pastile, nu poți să-i dai nimic, fiind foarte mic. Am fost cu el în spital, cu perfuzii, cu de-astea”, a declarat Roxana Vancea, în emisiunea „Star News”, potrivit Spynews.

Roxana și Dragoș s-au căsătorit civil în decembrie 2019. Perechea se pregătește pentru botezul lui Zian, care va avea loc la sfârșitul lunii mai.

„Botezul va avea loc la sfârșitul lui mai. Cel mic a fost cu colicii, apoi a fost răcit, am tras cu o bronșolită, apoi am intrat în Postul Paștelui”, a declarat Roxana Vancea pentru Impact. „Vreau să fim doar cu familia, la biserică, apoi să facem o masă cu apropiații”, a mai spus despre botez. „Eu am 5 oameni la botez. Pot să-i duc și la picnic”, a mai glumit pe Instagram.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Ce probleme de sănătate a avut fiica lui Vladimir Drăghia. „S-a făcut bine”

Ioana Ginghină nu va îmbrăca rochia de mireasă pentru a treia nuntă

EXCLUSIV. Xonia, despre experiența „Survivor România”: „Nu am regrete”

Iulia Albu, ironii la adresa Andreea Bănică: „Avem o problemă”

Perechea a ales nașii bebelușului. „Nașă o să fie sora mea și naș Ranbir, prietenul lui Dragoș”, declara Roxana în noiembrie 2021, pentru VIVA!.

„Nu o să facem nunta odată cu botezul pentru că vreau să mă văd îmbrăcată și eu în rochie de mireasă. Îmi doresc foarte mult asta. Vreau o rochie simplă! Nu ne-am gândit încă la cum o să arate totul, cert este că o să se întâmple curând”, mai explica Roxana Vancea anul trecut, la Antena Stars.

De curând, pentru Playtech, antrenoarea de fitness a mai declarat: „La nuntă vom facem cu toți prietenii. Să mai crească cel mic să putem să ne organizăm. Suntem legați de mâini și de picioare, momentan nu am stabilit când o vom face”.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter