„România dansează”: Monica Petrică a botezat o fetiţă. Vezi pozele!

De Unica.ro, pe

Tur de forţã pentru jurata „România danseazã” duminica aceasta. A jucat în spectacolul „Albã ca Zãpada”, a botezat alãturi de un amic, Andrew Beeg, fetiţa uneia dintre cele mai bune prietene ale sale şi a urmãrit cu mari emoţii premiera show-ului din al cãrui juriu face parte! Uite ce finuţã adorabilã are!
Monica Petricã şi-a început ziua foarte devreme, la 06:30 dimineaţa, pentru cã înainte de fiecare spectacol, are un ritual de la care nu se abate. Au urmat ultimele repetiţii pentru spectacolul de balet  de la Operã, „Albã ca Zãpada”, în care Monica interpreteazã rolul împãrãtesei, iar de la ora 11:00 s-a bucurat de o salã plinã de copii care au savurat spectacolul pânã la ultima ridicare a cortinei.
De la Operã, Monica a fugit direct la Bisericã, unde era cât pe ce sã rateze începutul slujbei. Alãturi de bunul sãu prieten Andrew Beeg, Monica a botezat-o pe micuţa Alexia, iar de la bisericã au continuat petrecerea pânã târziu în noapte. Deşi era în atenţia tuturor, Monica a tras mereu cu ochiul la premiera „România danseazã”. Şi ca sã se asigure cã nu rateazã niciun moment, Monica şi-a înregistrat emisiunea, pe care a urmãrit-o pânã la 6 dimineaţa, la întoarcerea acasã.
Se pare cã micuţa Alexia i-a purtat noroc, întrucât România Dansează s-a bucurat succes extraordinar la debut! Peste două milioane de persoane la nivel naţional au savurat superspectacolul de la România Dansează.
monica petrica
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter