Horia Vârlan, secrete pentru cele mai gustoase preparate de Paște. Cum faci cozonac pufos, pasca delicioasă și friptura de miel / Exclusiv

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 13 aprilie 2023, 09:05

Horia Vârlan ne dezvăluie mai multe secrete pentru a avea preparate tradiționale gustoase pe masa de Paște. Într-un interviu exclusiv pentru UNICA.RO, aflăm ce trebuie să facă gospodinele ca ouăle să nu crape la fiert și ce facem cu ele dacă nu se mănâncă de Paște.

Horia Vârlan ne spune că drodjia proaspătă este principalul secret al cozonacului pufos și ne dezvăluie o rețetă prin care putem salva resturile de cozonac rămase de la sărbători. Horia Vârlan recunoaște că mâncarea lui preferată este drobul, că nu-i place să împăturească sarmale și că tainele bucătăriei le-a primit de la bunica lui.

Horia Vârlan, secrete pentru masa de Paște

De asemenea, cunoscutul bucătar ne spune că românii nu mănâncă atât de multă carne de miel de Paște și că jumătate din ei preferă curcanul sau peștele de Paște. Chiar dacă nu se bazează strict pe o statistică, Horia Vârlan ne vorbește din experiența muncii în domeniu.

Ce trebuie să pună doamnele în apă ca să nu se crape ouăle pentru vopsit?

Ca să nu crape coaja de la ou trebuie să facă mai multe. E bine să pună niște sare, dar și o farfurie întoarsă pe fundul cratiței unde vor fierbe ouăle. Este important că ele să nu atingă fundul vasului. Sau pot folosi, la fiert, o oală cu baza groasă. Din când în când e bine să miște vasul în care fierb ouăle.

Rețete cu ouăle care nu se mănâncă de Paște: „Ouă umplute, chifteluțe de orez sau pilaf cu ouă”

Ce facem cu ouăle care nu se mănâncă, cum le gătim?

În primul rând curățăm ouăle de coajă, scoatem galbenulsul din care facem o maioneză, mai punem niște șuncă și facem ouă umplute. Sau rețeta numărul 2, tocăm ouăle, le amestecăm cu un orez pe care îl avem deja făcut, mai pune niște ouă crude și facem niște chifteluțe de orez cu ouă. Și mai avem o variantă. Facem un pilaf, băgăm bucăți de ouă în el, mai punem niște suc de roșii și boia dulce și gata un fel de mâncare cu ouăle care nu s-au mâncat de la Paște.

Horia Vârlan trucurui despre bucătăria de Paște. Sursă foto: Arhivă personală
Horia Vârlan , trucuri despre bucătăria de Paște. Sursă foto: Arhivă personală

Secretul cozonacului pufos, dezvăluit de Horia Vârlan: “Drojdia proaspătă și trebuie să frământăm coca cel puțin 20 de minute”

Ce trebuie pus în coca de cozonac să fie mai pufoasă?

În primul rând trebuie să folosim drojdie proaspătă, apa sau laptele să fie cald, ca mâna de cald, nu fierbinte. De asemenea trebuie să frământăm coca cel puțin 20 de minute, asta face cozonacul pufos. Cantinatea de zahăr și de grăsime să nu fie foarte mare pentru că nu va permite glutenului să se dezvolte. Cozonacul nu va crește daca este prea dulce sau prea gras.

Cum salvăm resturile de cozonac: “Facem prăjitură Trifle”

Ce facem cu resturile de cozonac?

Dăm afară partea cu nuca în exces, adică luăm marginea cozonacului cum ar veni, îl fărâmițăm și în punem în pahare de maxim 200 de ml. Punem cam 2 degete de cozonac apoi cumpărăm ( sau facem) un compot de fructe exotice și punem peste fructele, și un pic de zeamă de compot. Peste asta punem o cremă de vanilie pe care o facem sau o luăm direct de la plic și deasupra punem frișcă. Această prăjitură se numește Trifle.

“Românii nu mănâncă atâta carne de miel precum s-ar crede”

Ce mănâncă românii de Paște?

Curios este că românii nu mănâncă atâta carne de miel precum s-ar crede. Lucrez în domeniu și știu, jumătate din ei mănâncă sarmale în foi de varză, ștevie sau vită, cu carne de porc sau curcan. Cei mai sofisticați mănâncă preparate cu carne de miel. Multă lume preferă curcanul sau peștele. Dacă ținem cont că Iisus a fost pescar înțelegem de ce catolicii mănâncă, de Paște, mult pește, nicidecum miel.

Horia Vârlan, pont pentru pasca perfectă de Paște: “Este foarte importantă brânza”

Cum obținem cea mai gustoasă pască?

La pască este foarte importantă brânza. Trebuie să fie grasă, să nu fie plină de zeamă și să nu folosim brânza cremă, îngreunează pasca. Trebuie puse mai multe albușuri decât gălbenușuri, albușururile bine bătute fac pasca să crească frumos. Întâi bateți albușurile, apoi gălbenușurile. Eu pun coajă de portocală confiată, stafide sau caise. Iar aluatul în care băgăm pasca să nu fie în cantitate foarte mare.

Horia Vârlan spune cum se prepară cea mai gustoasă friptură de miel: “Carnea nu trebuie spălată”

Există vreun secret pentru carnea de miel?

Eu nu recomand să țineți carnea de miel în baiț, prefer o marinadă uscată. Sare, piper, cimbru, și usturoi amestecat cu ulei, cu asta ungem carnea și gata. Carnea de miel nu trebuie spălată. O ștergem cu un șervet sau cu o hârtie umezită ca să înlăturam sângele sau vreo mizerie. Nu râcâim niciodată pielea de deasupra, este cea care va păstra carnea suculentă în interior. Ungem carnea cu marinada de mai sus și o gătim între 12 și 24 de ore. Părerea mea este că mielul trebuie gătit bine.

“Trebuie să nu amestecăm brânzeturile cu carnea”

Ce e bine să nu amestece romanul la masă ca să nu i se facă rău?

Ar fi câteva categorii. Să nu amestece vinul cu apa și nici coniacul cu berea (râde). Serios acum, trebuie să nu amestece brânzeturile cu carnea. Eu nu sunt evreu, dar ei țin de chestia asta, la ei nu este permis să amesteci aceste două produse. Timp de 12 ore, acest amestec dă o stare proastă, medical vorbind. Dacă vrem carne, mâncăm doar carne. La fel și cu brânza. Din păcate, pasca are brânză, dar mai închidem ochii puțin.

VEZI aici rețete pentru cozonaci pufoși de Paște

Gustul copilăriei pentru Horia Vârlan: “Drobul îmi plăcea, sunt îndrăgostit de el”

Cum petreceati Paștele în copilărie? Care era preparatul pe care abia îl așteptați?

Drobul îmi plăcea, sunt îndrăgostit de el. Este preparatul cel mai des gătit de mine, cu multă ceapă și usturoi, cu mărar și patrujel, să fie verzuliu și plin de ouă. Iese foarte pufos dacă este bine făcut.

Până la 12 ani am stat în Ardeal, până s-au mutat bunicii mei lângă părinți, în București. Iar în Ardeal sunt niște datini, cum ar fi cea a udatului. Băieții se duc la casele unde sunt fete și le dau cu parfum. Noi aveam doar colonie pe vremea aia, le stropeam și primeam ouă în schimb. Seara noi mergeam la culcare, nu la biserică, dar dimineață începeam cu cozonac, pască și lapte cald.

Horia Vârlan în copilărie. Sursă foto: Arhivă personală
Horia Vârlan în copilărie. Sursă foto: Arhivă personală

“Primul preparat pe care l-am făcut singur a fost o friptură de vită”

De la ce vârstă ați început să gătiți împreună cu mama dumneavoastră?

Înainte să gătesc cu mama am început cu bunica. Mai amestecam în mămăligă, mai curățam un ou de coajă, de pe la 8 ani, așa. Primul preparat pe care l-am făcut singur a fost o friptură de vită, pe care am înăbușit-o cu apă, ceapă și morcovi, într-o cratiță. Apoi am tăiat-o și am amestecat-o cu muștar și smântână de casă. Eram prin clasa a VI-a. Am crezut că am inventat-o eu, dar nu era așa.

De la bunica am învățat să gătesc, ea era maestră, știa atâtea feluri de mâncare de care eu habar nu aveam. Făcea niște minunății ieșite din comun, dar nu prea făcea prăjituri.

Vezi aici – Rețete delicioase de prăjituri pe care le poți face de Paște

Ați absolvit cursurile de artă culinară de la Cleveland Community College din SUA. De ce tocmai acolo?

Eram în Ungaria și am cunoscut o familie de libanezi, creștini ortodocși, clienți la restaurantul undel munceam. M-au chemat în America, am ajuns acolo, primul semestru mi l-au plătit ei.

Horia Vârlan: “Nu-mi place să împăturesc sarmale, este o treabă migăloasă”

Care este felul de mâncare pe care evitați să-l preparați?

Sunt chestii care nu-mi plac. De exemplu, nu-mi place să împăturesc sarmale, este o treabă migăloasă. Apoi nu-mi place să fac papanași. De ei am mai scăpat, dar de sarmale nu.

Horia Vârlan: “Până nu am ajuns să fiu cunoscut de la TV nicio editură nu m-a băgat în seamă”

Ați scris și o carte, ‘Bucatele noastre’. Cum v-a venit ideea să împărtășiți niște rețete minunate?

Am scris, de fapt, trei cărți până acum. De mult am vrut să fac asta, dar până nu am ajuns să fiu cunoscut de la TV, nicio editură nu m-a băgat în seamă. În cartea asta am băgat o mulțime din preparatele de la bunica și multe pe care le-am ‘cules’ singur.

VEZI aici rețete de drob pentru Paște

Adrian și Ileana v-au călcat pe urme vreodată?

Fiica mea gătește, îi place. Mai vine și pe la mine. Fii-miu a avut o perioadă, dar i-a trecut.

Unde petreceți sărbătorile pascale anul acesta?

Copiii sunt mari și pleacă care încotro așa că voi petrece cu soția. La două zile după Paște vom pleca la mare. Paștele se face acasă, poate vin și niște prieteni pe la noi.

Sursă foto: Libertatea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter