Primii concurenți din sezonul 2 „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”

De Unica.ro, pe

Filmările sezonului 2 „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” au început. Gazdele show-ului sunt Cabral Ibacka și Adela Popescu. Însoțiți de propriile familii și, desigur, alături de concurenții celui de-al doilea sezon, Cabral și Adela vor petrece următoarele două luni în Republica Dominicană.

Primii concurenți din sezonul 2 „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”

Potrivit Click!, printre concurenții emisiunii se numără și fostul jucător de fotbal Giani Kiriță. Aceasta nu este prima experiență a fostului sportiv de performanță în Republica Dominicană. În 2018, Kiriță a participat în primul sezon al show-ului „Exatlon”, devenit ulterior „Survivor România”.

Surse apropiate prezentatorului au declarat că și-a negociat la sânge onorariul cu producătorii emisiunii TV.

„La început, am luat televiziunea ca pe o glumă, după ce, în 2012, m-am lăsat de fotbal. Apoi, în 2013 am participat la «Dansez pentru tine». Și acolo am luat-o ca pe o joacă, dar uite că au trecut nouă ani în care am stat în televiziune. A devenit alt viciu pentru mine. Am fost peste tot, la «Șerifi de România», la «Nea Marin», «Exatlon». Am avut și emisiunea mea la Kanal D (n.red.: «Vulturii de noapte», co-prezentată alături de Victor Slav și Cătălin Cazacu), ceea ce m-a bucurat enorm. Chiar a fost o experiență incredibilă… Să fii invitat, după care să fii prezentator… E o diferență de la cer la pământ și a trebuit să mă adaptez. N-am luat cursuri de dicție, am fost spontan, cum sunt eu”, povestea Giani în trecut.

Deși Pro TV nu a confirmat numele concurenților, Click! a mai aflat că personalități precum jurnalista Mara Bănică, artista Lidia Buble, Tik Tok-erul Răzvan Botezatu și actorii Alex Bogdan și Paul Diaconescu ar putea face parte din distribuție. Până să înceapă filmările, nici măcar aceștia nu știu toți unii de alții, căci au fost transportați la destinație în avioane separate, în care au călătorit câte patru maxim, mai informează Click!.

Timp de două luni, departe de casă, complet izolate de familie și fani, cu resurse limitate, înconjurate de insecte și animale exotice, vedetele se vor lupta pentru titlul de Regele sau Regina junglei. 

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter