Primele reacții ale vedetelor din România, după moartea lui Mitică Popescu: „Cu fiecare dispariție vom fi tot mai săraci”

De Ovidiu Cojocaru, pe Ultimul update Marți, 03 ianuarie 2023, 18:43

Moartea actorului Mitică Popescu a picat ca un fulger în lumea teatrului din România. Actorul s-a stins din viață la vârsta de 86 de ani, la Spitalul Universitar de Urgență Elias din București.

Marii actori ai țării, dar și oameni din televiziune au reacționat imediat la vestea care a îndoliat întreaga țară, în a treia zi din an. Cei care au lucrat sau au jucat alături de Mitică Popescu au transmis un mesaj de condoleanțe după aflarea veștii.

Vedetele din România, devastate de moartea lui Mitică Popescu

Actorul Dorel Vișan, colegul lui Mitică Popescu a vorbit și el despre moartea actorului, descriind evenimentul ca fiind unul trist.

„Nici nu știu ce să spun, cum să formulez, pentru că cu fiecare om care dispare, care este furat sau umilit, se zguduie casa culturii neamului românesc. Poate fiecare moment din ăsta ar trebui să ne pună pe meditație, să ne gândim că suntem pe o cale…. Mitică Popescu a fost un actor special. Am fost prieteni, am avut aceleași idealuri culturale și de frumos și de iubire, de cultură și de neam și am iubit la fel, el ca soț și eu ca și coleg pe marea artistă care a fost și soția lui. Cu fiecare dispariție vom fi tot mai săraci”, a spus actorul într-o intervenție la România TV.

Citește și: Actorul Mitică Popescu a murit la vârsta de 86 de ani

Colegii lui Mitică Popescu plâng moartea actorului

Marina Almășan, colegă la Televiziunea Română, acolo unde Mitică Popescu prezenta emisiunea „D’ale lui Mitică” a reacționat cu privire la Moartea actorului.

Prezentatoarea a postat pe Facebook o fotografie în care apare alături de regretatul actor. Anul nu a început foarte bine pentru român. De astăzi, acest om minunat s-a transformat în amintire”, a scri Marina Almășan la descrierea fotografiei.

Doliu în televiziune, după moartea lui Mitică Popescu

Și actorul Valentin Teodosiu este marcat de moartea lui Mitică Popescu. Acesta a postat, îndurerat, un mesaj pe rețelele de socializare, prin care transmite că regretă pierderea prietenului său.

„A plecat dintre noi și dragul meu prieten, Nea Mitică Popescu! Acum câteva săptămâni am fost la un șpriț și a fost rare bucuros! Dumnezeu să-l ierte și să-l aibă în paza sa!”

Prezentatoarea TVR, Irninis Miricioiu este și ea profund afectată de moartea actorului. Vedeta spune că avea în plan să realizeze un interviu cu Mitică Popescu, pentru emisiunea pe care o moderează, „Din arhiva TVR”

„Începutul de an ne răpește încă un actor care a scris istorie în teatrul și filmul românesc… Mitică Popescu s-a stins din viață, lăsându-ne pe noi să descurcăm de-acum ițele într-o lume plină “de-ale lui Mitică”.

Mi-e ciuda. Am fost cu un pas in urma… sorții? Am să vă spun și de ce. De când am reluat emisiunea Din arhiva TVR, mi-am făcut și un plan editorial: oameni cu care intenționam să mă întâlnesc pentru a realiza interviuri, pentru a depăna amintiri pe marginea momentelor găsite în Arhivă. Și Mitică Popescu era urmatorul pe listă. Drum lin in lumina, Mitică Popescu!”, a scris prezentatoarea pe Facebook.

Dana Budeanu a fost printre primele vedete care au reacționat, imediat după ce s-a aflat despre moartea actorului. Creatoarea de modă a postat pe Facebook o fotografie, însoțită în descriere de o inimă neagră, semn că regretă plecarea dintre noi a lui Mitică Popescu. Într-o altă postare, Dana Budeanu a scris: Vă mulțumim! Drum bun, maestre!

Cătălin Oprișan, fosta vedetă de la Antena 1 a postat și el pe Facebook o fotografie cu regretatul actor, însoțită de mesajul: „S-a mai stins o stea…Mitică Popescu. 86 de ani”

Și echipa de fotbal a Rapidului a postat pe pagina de Facebook un mesaj de condoleanțe, după moartea lui Mitică Popescu. „Cu mare durere vă anunțăm că Mitică Popescu s-a alăturat Galeriei din Ceruri. Fostul mare actor a fost îndragostit de Rapid, fiind mai mereu prezent în tribunele Giuleștiului. Condoleanțe familiei și prietenilor! Drum lin!”

Mitică Popescu, o viață dedicată scenei

Mitică Popescu s-a născut la București, în data de 2 decembrie 1936. A trăit o frumoasă poveste de iubire cu actrița Leopoldina Bălănuță, cu care a fost şi căsătorit.

De-a lungul activității sale, Mitică Popescu a jucat în sute de piese de teatru și zeci de producții cinematografice, dar s-a ocupat și cu teatrul radiofonic.

Actorul Mitică Popescu a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”

Mitică Popescu a primit Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER 2009. În decembrie 2002, actorul a fost decorat cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter