Poze: Roxana Ciuhulescu ia lecţii de condus metroul

De PR, pe

„Ei bine, metroul era singurul pe care nu l-am condus, aşa că prin sprijinul Metrorex am avut parte şi de această experienţă”, a mărturisit Roxana Ciuhulescu, foarte încântată.
În ediţia de duminică, 3 iunie, a emisiunii ProMotor, difuzată de sport.ro de la 10:00, Roxana aşteaptă fanii cailor putere la o lecţie de condus metroul, ţinută chiar de unul dintre cei mai experimentaţi mecanici de tren din România, Mircea Ardeleanu, cel care conduce trenuri de metrou de peste 30 de ani.
Roxana Ciuhulescu
Vedeta a testat atât metrourile de tip nou, cât şi pe cele vechi, ba chiar a învăţat foarte repede planşa de bord a unui astfel de tren. Nici dispeceratul nu a rămas nevizitat, iar telespectatorii vor afla duminică modul în care se menţine legătura cu mecanicii de tren, de unde pot apărea probleme şi, mai ales, cât de repede se poate acţiona în caz de evenimente neprevăzute.
Roxana Ciuhulescu
„A fost o experienţă extrem de interesantă şi mi-am dat seama cât de complexă este munca unui mecanic de tren, care cu greu se poate adapta vieţii de sub pământ. Cinci ore mai târziu, când am ieşit de la metrou, eram complet derutată, nu mai ştiam dacă este noapte sau zi”, a recunoscut Roxana.
Roxana Ciuhulescu
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter