Pavel Bartoș s-a lăsat tuns de fetițele lui

De Oana Savin, pe
Pavel Bartoș a decis să renunțe la pletele obținute în carantină și s-a tuns! Actorul nu a mai avut răbdare să se deschidă saloanele de înfrumusețare și s-a lăsat pe mâinile fetițelor lui, Sofia și Rita. Iar momentul a fost filmat și postat pe canalul de Youtube al acestuia.

„Mi-a crescut această perucă pe cap care trebuie să dispară. Eu am tot sperat că o voi rezolva cu niște oameni profesioniști. Dar ale mele fetițe și-au dorit foarte mult ca ele să mă tundă, să mă facă mult mai frumos decât sunt acum. Iar pentru mine dorința fetițelor este ordin.  Sper să pot ieși curând din casă, fără șapcă pe cap”, a spus Pavel înainte de a fi tuns.

„M-ați făcut acum ca pe un călugăr franciscan. Așa am fost tuns când eram mic, era tunsoarea castron”, se aude spunându-le Bartoș fetițelor sale.

Citește și: Gina Pistol l-a tuns pe Smiley

Într-un final, după ce Sofia și Rita s-au distrat oferindu-i tatălui lor o tunsoare „de pe vremuri”, Pavel Bartoș a ajuns pe mâna soției, care s-a oferit să îl facă să arate cât mai bine.

„Va trebui prelungită starea de urgență încă două luni ca să pot ieși și eu din casă”, a spus actorul după ce a fost tuns.

„Opera de artă a definitivat-o a mea soție”, a mai spus Pavel.

Citește și: A tuns-o Smiley pe Gina Pistol?

Așa e! M-au tuns ale mele fetițe, Sofia și Rita ! Rezultatul? Doamne ferește! Bucuria copiilor mei … de neprețuit”, a scris Bartoș pe Instagram, unde a publicat o imagine în care fetițele sale se distrează de minune cu mașina de tuns.

Vezi în Galeria FOTO cum arată Pavel Bartoș după ce a fost tuns de fetițele sale.

Sursă foto: Arhivă, Instagram, Captură video Youtube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter