Ovidiu Buta, primul mesaj după eliminarea de la America Express: „Oamenii sunt cei care întotdeauna vor face diferența”

De Oana Savin, pe Ultimul update Joi, 23 februarie 2023, 09:14

Ovidiu Buta și Joaquin Bonilla au fost eliminați, miercuri seară, din competiția America Express. La scurt timp după difuzarea emisiunii, stilistul a postat un mesaj pe rețelele de socializare.

Cei doi prieteni au avut parte de numeroase provocări pe parcursul celor șase săptămâni petrecute în America de Nord. Însă, se pare că, dacă ar primi o invitație de a reveni în concurs, nu ar spune nu.

Ovidiu Buta, primul mesaj după eliminarea de la America Express

Ovidiu și Joaquin au reprezentat una dintre cele mai îndrăgite echipe din competiția America Express. Deși au intrat de câteva ori în cursa pentru ultima șansă, iar Joaquin a suferit și o accidentare la picior, cei doi ar reveni oricând pe Drumul Aurului. Și asta pentru că această competiție reprezintă o experiență de neuitat.

Ovidiu Buta a ținut să îi mulțumească colegului și prietenului său, Joaquin Bonilla, pentru că această experiență a fost una mult mai frumoasă datorită lui.

„Ce pot spune cu mâna pe inimă este că fără Joaquin, energia lui fantastică și felul lui atât de cool de a vedea lumea, nu cred că ajungeam atât de departe. Și mai este ceva în care toată viața am crezut – oamenii sunt cei care întotdeauna vor face diferența”, a scris stilistul pe pagina sa de Instagram.

„De aceea vreau să le mulțumesc atât colegilor de cursă cât și echipei noastre care a râs și a plâns împreună cu noi, producției care a gestionat atât de bine un proiect gigantic și tuturor celor care ne-au deschis ușile caselor și ale mașinilor. Celor care ne-au hrănit și ne-au povestit viața lor. Celor care au fost acolo atunci când nu mai aveam nicio speranță”, a continuat Ovidiu.

„Și un ultim lucru: dacă mâine aflu că mă întorc în cursă, o să fiu cel mai fericit om de pe planetă. Dar, până atunci, vă pupă Buta. Și Joaquin”, a încheiat acesta mesajul.

Citește și: Cum au fost întâmpinați Cătălin Bordea și Nelu Cortea de familii, după America Express: „Zici că a fost la loteria primul irakian” / VIDEO

Citește și: Jean Gavril, scos din sărite la America Express. Cum l-au supărat Andreea Bălan și Andreea Antonescu: „Nu-mi vine să cred” / VIDEO

Citește și: Andreea Bălan, în lacrimi la America Express. Mesajul emoționant primit de acasă: „Eu sunt câștigătoare” / VIDEO

Citește și: Un vulcan a erupt în timpul filmărilor la America Express. Cum au reacționat concurenții / VIDEO

Reacția echipelor, după eliminarea lui Ovidiu și Joaquin

Ovidiu Buta și Joaquin Bonilla au intra în cursa pentru ultima șansă împreună cu alte două echipe puternice: Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru și Cătălin Bordea și Nelu Cortea.

Ajunși ultimii la Irina Fodor, Ovidiu și Joaquin au depins de culoarea vulturului pentru a afla dacă rămân sau nu în competiție.

„Noi speram cumva să nu fie roșu. Pentru că sunt doi oameni atât de faini, cu o energie atât de bună, atât de amuzanți. Mi-ar părea rău să plece”, a spus Cortea înainte de a afla ce culoare ascunde vulturul.

Din păcate, de data aceasta, vulturul a fost roșu, iar cei doi au fost nevoiți să părăsească competiția din America de Sud.

Celelalte echipe s-au arătat dezamăgite de acest deznodământ.

„S-a lăsat o liniște atât de apăsătoare. Chiar a fost emoționant pentru că noi ne-am atașat de ei, toți s-au atașat de ei”, a afirmat Cătălin Bordea când au văzut că Joaquin și Ovidiu au fost eliminați.

„Eu îmi doream să rămână, dar ne întâlnim acasă. E singura echipă cu care am o legătură și pot să fiu eu fără niciun fel de problemă. Mă exprim cum vreau eu, mă înțeleg, îi înțeleg”, a spus și Melinda.

„A plecat cel mai tare zâmbet de aici și cel mai tare sarcasm, Joaquin și Ovidiu”, a zis Bianca Adam despre eliminarea colegilor ei.

Și Jean Gavril a avut de spus câteva cuvinte despre plecarea lui Joaquin Bonilla și Ovidiu BUta: „Țin să-i felicit pentru că au plecat cu capul sus, așa cum trebuie să pleci din jocul ăsta. Fără dușmănii, fără trișaturi”.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini de la eliminarea echipei Ovidiu-Joaquin.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter