Oana Roman, noi detalii despre starea de sănătate a mamei sale

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 08 iulie 2021, 11:01

Starea de sănătate a Mioarei Roman (81 de ani), mama Oanei Roman (45 de ani), s-a deteriorat treptat în anul 2020. În decursul a două luni, Mioara a suferit două intervenții chirurgicale.

A fost operată de colecist, apoi a suferit o intervenție laparascopică pentru îndepărtarea unui punct de grăsime infectat. Totodată, Mioara suferă de Parkinson, afecțiune caracterizată prin distrugerea neuronilor producători de dopamină – un neurotransmițător extrem de important în realizarea mișcărilor.

Oana Roman, noi detalii despre starea de sănătate a mamei sale

Timp de o lună, mama Oanei a fost îngrijită într-un complex de lux din București. Acolo, Mioara a făcut progrese considerabile. Mâna dreaptă, care îi era paralizată, acum a devenit mult mai flexibilă.

Ulterior, Mioara a revenit acasă, alături de Oana și de fiica Oanei, Isabela (7 ani). După ce a încheiat ziua de filmări pentru reality show-ul Mămici de pitici cu lipici, Oana a mers la farmacie pentru a-i cumpăra medicamente mamei sale.

„Am terminat filmările. Am fost să-i iau mamei rețeta. O să vă arăt cam câte medicamente trebuie să ia ea, săraca. (…) O pungă întreagă plină de medicamente. Asta este porția ei pentru 2 luni. Cred că sunt 20 de cutii de medicamente cu totul. Asta e. Am fost, i le-am luat, totul în regulă”, a explicat Oana Roman în mediul online.

La începutul lunii mai, Oana a mărturisit că încă este afectată de ruptura dintre părinții ei. Invitată în emisiunea Xtra Night Show, vedeta TV a spus care este acum relația dintre Mioara și Petre Roman (74 de ani).

Fosta pereche s-a căsătorit în anul 1974 și a divorțat în 2007. În prezent, Petre Roman este căsătorit cu Silvia Chifiriuc (48 de ani). Cei doi formează un cuplu de 11 ani, iar împreună au un fiu în vârstă de 10.

Citește și:

Oana Roman s-a vaccinat anti-COVID-19. Ce simptome a avut după rapel

Oana Roman, despre atacurile ei de panică: „Practic nu mai puteam să trăiesc”

Oana Roman, despre copilăria ei: „Am primit o educație foarte strictă”

Oana Roman încă este afectată de ruptura dintre părinții ei

„În continuare, despărțirea părinților mei mă afectează. Eu știam că se va întâmpla, problema este cum s-a întâmplat și ce a urmat. Eu nu mi-am imaginat niciodată că o să se ajungă în momentul în care nu își vor mai vorbi niciodată și nu se vor mai întâlni niciodată.

Și eu, în timpul vieții mele, deși ambii mei părinți sunt în viață, să nu mai pot să fac o poză cu ei sau să iau o masă cu părinții mei”, a povestit Oana Roman la Xtra Night Show.

„Nu am cum să fiu împăcată cu ceva ce mie mi-a făcut foarte rău. Au fost foarte multe motive, rezultatul final pe mine m-a durut. Ei nu au mai putut să mențină o relație, măcar de prietenie, el nu a vrut deloc lucrul ăsta, și nu o să îl înțeleg niciodată de ce.

Pentru mine a fost o durere foarte mare. S-au mai întâlnit o singură dată, la nunta mea. Pentru mine a fost foarte greu. Mama era singură la o masă, el cu familia lui la altă masă și a fost cumplit de greu pentru mine.

Și va fi în continuare. Pe mine m-a durut foarte tare atunci, și eu mă despărțisem de cineva, și ei la fel. După un an mi-am revenit, pentru că m-am dus la doctor. Apoi au urmat câțiva ani mai ok”, a mai spus vedeta la Antena Stars.

Oana și fostul ei partener de viață, Marius Elisei (34 de ani), au divorțat la notar pe 15 februarie 2021, după șapte ani de mariaj. Fostul cuplu are împreună o fiică, Isabela, în vârstă de 7 ani.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter