Oana Roman, noi informații despre starea de sănătate a mamei sale, Mioara Roman: „Am trăit o minune”

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 16 august 2022, 13:18

Mioara Roman (82 de ani) a fost internată în spital sâmbătă, 6 august 2022. În mediul online, fiica cea mică a Mioarei, Oana Roman (46 de ani), a oferit noi informații despre starea ei de sănătate.

Oana Roman, noi informații despre starea de sănătate a mamei sale, Mioara Roman: „Am trăit o minune”

„Am fost la mama astăzi și vă spun sincer că am trăit o minune. Sâmbătă, când am fost la ea, eram foarte îngrijorată de faptul că o să se recupereze foarte greu, că nu vom reuși să o mobilizăm și să meargă. Astăzi, când am fost la ea, fusese deja afară în curte, fusese la masă. S-a mobilizat extraordinar pentru că cei de la centru m-au ajutat cu o infirmieră care să stea permanent cu ea. S-a recuperat extraordinar!”, a declarat Oana Roman în mediul online.

„Sunt atât de fericită că mama se recuperează extraordinar încât nu vă puteți imagina! Am găsit-o stând pe fotoliu, era bine. Vreau să le mulțumesc mult acestor oameni că au avut grijă de ea și Doamne-ajută să fie tot așa în continuare”, a completat.

La începutul acestui an, mama prezentatoarei TV a avut COVID-19. „Nu a avut absolut niciun simptom și nici nu i-am spus, ca să nu se panicheze. A fost 100% asimptomatică. A fost greu, pentru că nu am putut să merg la ea”, declara Oana Roman la vremea aceea.

Mioara Roman suferă de Parkinson, afecțiune caracterizată prin distrugerea neuronilor producători de dopamină, un neurotransmițător extrem de important în realizarea mișcărilor.

Articolul continuă după recomandări

Citește și: Mioara Roman, despre căsnicia cu Petre Roman: „Ade­vă­rata iubire a vieții mele”

Citește și: Petre Roman și Silvia Chifiriuc, 17 ani de iubire. „Nu-mi pare rău de nimic”

Starea de sănătate a Mioarei s-a deteriorat treptat în anul 2020. În decursul a două luni, Mioara a suferit două intervenții chirurgicale. A fost operată de colecist, apoi a suferit o intervenție laparascopică pentru îndepărtarea unui punct de grăsime infectat.

Între anii 1974 și 2005, Mioara a format un cuplu cu tatăl Oanei, Petre Roman (76 de ani). Din 2005, politicianul formează un cuplu cu solista Silvia Chifiriuc (49 de ani), alături de care are un fiu, Petrus (12 ani). La rândul ei, Mioara mai are o fiică, pe designerul Catinca Roman (55 de ani), din primul mariaj cu fostul sportiv și antrenor de scrimă Iosif Zilahy (86 de ani).

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter