EXCLUSIV. Oana Roman ne-a spus la Unica Urban Party de la ce apar divergențele dintre ea și Marius Elisei

De Adelina Duinea, pe

La Unica Urban Party 2022, Oana Roman (46 de ani) ne-a dezvăluit, printre multe altele, care este cea mai mare provocare a ei ca mamă, dar și de la ce apar divergențele dintre ea și soțul ei, Marius Elisei (35 de ani).

Cei doi formează un cuplu din ianuarie 2013, iar împreună au o fiică, Isabela Maria, în vârstă de 7 ani. Oana și Marius s-au împăcat în iunie 2021 după ce în luna februarie a aceluiași an au divorțat la notar. Recent, Oana a declarat că relația cu Marius nu merge în direcția în care și-ar dori ea.

EXCLUSIV. Oana Roman ne-a spus la Unica Urban Party de la ce apar divergențele dintre ea și Marius Elisei

Te-ai confruntat vreodată cu anxietatea sau depresia?

Da, și am vorbit de multe ori despre asta. Este o problemă care în România nu cred că este tratată așa cum trebuie. Există încă această mentalitate de a nu merge la psiholog pentru că „nu sunt nebun”, dar nu are legătură cu nebunia în sensul patologic, ci cu faptul că, în momentul în care ai un dezechilibru emoțional este ca orice altă afecțiune, ca o răceală, o boală pe care te duci la doctor să o tratezi. Eu cred și încurajez toți oamenii să înțeleagă că e foarte importantă terapia.

Care sunt cele mai mari provocări ale tale ca mamă?

Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi că mi-a dat un copil atât de bun, atât de cuminte, atât de echilibrat. Nu pot spune că am avut mari provocări până în acest moment ca mamă. Cred că cea mai importantă provocare este că am misiunea să îi transmit acestui copil valorile și educația pe care eu, la rândul meu, le-am primit de la părinții mei. În epoca în care trăim acum este o reală provocare.

Eu sunt un părinte pentru care ideea de parenting nu există, nu m-a interesat niciodată, drept pentru care nu am cerut sfaturi nimănui în sensul ăsta și nici nu prea am primit. Sunt într-o perioadă în care am încercat să explic, cel puțin pe Instagram, cât de importante sunt educația și manierele, abilitatea copiilor de a ști ce trebuie să facă în momentul în care sunt în societate și nu numai, chiar și acasă.

Cum funcționați tu și Marius ca părinți?

În ceea ce privește creșterea acestui copil nu pot spune că ne-am contrazis de foarte multe ori. Poate de două-trei ori, când mi s-a părut mie că el o super-protejează, o super-apără, dar foarte rar s-a întâmplat. În rest, am crescut-o doar noi doi. În prima parte a vieții ei, când eu eram foarte bolnavă, Marius a fost cel care a fost lângă ea. Din punctul ăsta de vedere este un tată impecabil, s-a ocupat în mod impecabil de acest copil. S-a implicat enorm de mult în educația și în creșterea ei. Este, probabil, singurul subiect în care noi doi nu avem divergențe de niciun fel.

Articolul continuă după recomandări

Citește și: Oana Roman și Marius Elisei, probleme în cuplu la un an de la împăcare. Perechea a divorțat în februarie 2021

Citește și: Cu ce probleme de sănătate a rămas Oana Roman după vindecarea de COVID-19

De la ce apar divergențe între tine și Marius și cum le gestionați?

Divergențele apar din varii motive. Apar pentru că, la un moment dat, poate vedem lucrurile ușor diferit, și comparativ cu trecutul pe care îl are fiecare, cu generația din care venim. Le gestionăm… uneori nu prea reușim să le gestionăm, suntem și noi oameni. E o provocare.

*Între Oana și Marius este o diferență de vârstă de 10 ani.

Cine este mai gelos?

Eu nu sunt deloc. El cât și pentru mine la un loc.

Care este cel mai romantic gest pe care l-ai făcut pentru Marius și viceversa?

El a făcut foarte multe. De-a lungul anilor, se fac 10 ani cu pauze, am încercat tot timpul să facem. Eu am organizat o vacanță neașteptată. El mi-a făcut tot felul de surprize, flori, cadouri, când nu mă așteptam.

Care este cea mai mare frică a ta?

Am multe, de-asta am fost anxioasă mulți ani. Cel mai frică mi-e de puterea naturii. Nu poți să te lupți cu natura. Este singurul lucru pe care noi oamenii nu putem să-l controlăm.

Ai vreun talent ascuns?

Conduc foarte bine.

Foto: Dumitru Anghelescu

Video: Ada Cheroiu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter