„Nu suport oamenii, sora mea!”

De Unica.ro, pe

Nu ştiu (la) alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la invitaţii mei, la cum se comportă ei în culise sau la machiaj, la ce fiţe, figuri şi pretenţii au unii dintre ei, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie.
De bucurie că vă pot povesti şi voua, bineînţeles. Ce nu face omu’, pentru un dram de rating în plus?
Întrebarea asta mi-am pus-o şi eu, săptămâna trecută, când numai necuratu’ m-a ajutat să răspund la ea: tâmpenii!
Pentru că e o inflaţie de emisiuni de divertisment, cu invitaţi, şi doar o mâna de personaje interesante şi spumoase, de-a dreptul stinghere, prin show-biz-ul nostru, m-am gândit că un subiect construit din senin nu ar da chiar rău.
Nu ştiu (la) alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la invitaţii mei, la cum se comportă ei în culise sau la machiaj, la ce fiţe, figuri şi pretenţii au unii dintre ei, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie.
De bucurie că vă pot povesti şi voua, bineînţeles. Ce nu face omu’, pentru un dram de rating în plus?
Întrebarea asta mi-am pus-o şi eu, săptămâna trecută, când numai necuratu’ m-a ajutat să răspund la ea: tâmpenii!
Pentru că e o inflaţie de emisiuni de divertisment, cu invitaţi, şi doar o mâna de personaje interesante şi spumoase, de-a dreptul stinghere, prin show-biz-ul nostru, m-am gândit că un subiect construit din senin nu ar da chiar rău.
Dovadă că nici n-a dat, din moment ce am defilat în postura de lider de piaţă în acea seară, iar fragmente din el s-au risipit până pe youtube.
L-am denumit generic şi la mişto, bineînţeles, „Duetul anului” şi le-am chemat pentru prima dată de la marea împărţeală de pumni, în direct şi la o oră de vârf, ce-i drept pe alt canal, pe divele mahalalelor, spaima timpanelor, moartea pasiunilor incerte, Naomi şi Nikita.
Ce s-a văzut pe tv poate fi revăzut pe site-ul Antenei 1 sau, aşa cum v-am spus, în rezumat pe youtube, însă ce nu s-a văzut din culise vă pot spune doar eu.
Trecând peste faptul că se dorea a fi o mare împăcare, pe versurile unui cântec melodic, vorba regretatului Gică Petrescu, scandalul dintre cele două s-a născut firesc, asemeni unui răsărit de soare în mijlocul oceanului, când Naomi a realizat că Nikita i-a mâncat şi porţia ei de protocol (un hamburger, un fish-mac, câţiva cartofi şi alte mărunţişuri, oricum, nesănătoase pentru talia ei de viitoare femeie cu patalama chirurgicală).
Hau, hau, neică, neică, au urmat vorbe de ocară legate de foame-n gât, neamuri apropiate, care mai vii, care mai decedate, chestii – socoteli.
Am remediat rapid problema, ce risca să degenereze, printr-o redistribuire mai riguroasă a proviziilor rămase, urmată imediat de îndemnul: „las-o şi pe ea sa mănânce, c-o sa intri balonată în emisie”. Cuvinte cu efect magic, dar rostite prea târziu, de vreme ce din fast – festin mai rămăseseră vreo 10 cartofi leşinaţi. Sătulă, dar deja enervată, Nikita s-a lăsat condusă spre machiaj.
Din păcate, astrele ce-i guvernează existenţa zbuciumată şedeau, mai mult ca sigur, într-o poziţie nefirească, pentru că n-au ajutat-o, câtuşi de puţin, să obţină o coafură pe placul ei.
Când am trecut pe acolo, în drum spre platou, toate machiozele mi-au înfipt câte o foarfecă în ochi, în gând, desigur, în timp ce încercau a patra variantă, bineînţeles, necâştigătoare, cu buclele Nikitei, ce scotea flăcări pe nări ca dragonul chinezesc, în noaptea dintre ani.
Mi-am luat privirea de retard, m-am făcut ca nu înţeleg licărul de groază din ochii lor şi am fugit în direct. Cu vreo 35 de secunde înainte de a o invita pe Nikita, groaza se mutase în glasul producătoarei: „Fă ceva, nu ştiu ce, Nikita nu mai vrea să intre”.
Am cerut un material filmat şi am zburat în regie. Muşcată parcă de o insectă invizibilă, producătoarea mea bolborosea ceva aparent de neînţeles, cu privirea fixă la monitoarele de control: „nu suport oamenii, sora mea!, nu suport oamenii, sora mea!”
Nebunie temporară sau crudul adevar? Din două, amândouă!
Numai că autoarea acestei maxime nu era producătoarea, ci, aţi ghicit, Nikita şi a fost rostită în momentul în care a realizat că emisiunea are public.
Am făcut cale-ntoarsă, am luat-o pe Nikita de o aripă şi aproape că am împins-o cu forţa în direct. Ce a urmat, aţi văzut cu toţii.
Dacă nu, fuga pe youtube. Ce nu face omul pentru un dram de rating în plus?
Dan Capatos

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter