Cine câștigă America Express? Ce spune Mona Segall, producătoarea emisiunii. Detalii despre următorul sezon / Video

De Oana Savin, pe

America Express este pe ultima sută de metri, iar telespectatorii așteaptă cu sufletul la gură să afle ce echipă va câștiga competiția și marele premiu.

Mona Segall, producătoarea emisiunii, a fost invitată în podcastul „Fain și Simplu” al lui Mihai Morar, unde a vorbit despre câștigătorii emisiunii, precum și despre noul sezon al competiției, ce urmează să fie filmat.

Mona Segall, despre câștigătorii America Express

Producătoarea emisiunii-concurs difuzată de Antena 1 de duminică până miercuri a vorbit în premieră despre câștigătorii acestui sezon. Mona Segall a spus că nimeni nu are voie să dezvăluie numele echipei câștigătoare, întrucât toți cei implicați semnează niște contracte de confidențialitate.

„Slavă Domnului că nu sflă nimeni cine câștigă America Express! Tot castul semnează niște contracte și echipa de asemenea. Și sperăm să nu se afle până la sfârșit, deși există tot felul de site-uri care încearcă să apreteze acest lucru. Nu știm de ce, cui folosește și de ce. De cele mai multe ori sunt fake news, câteodată o nimeresc. Și acum depinde de cei care se uită dacă cred sau nu cred și dacă le convine sau nu le convine acest rezultat”, a afirmat Mona Segall.

„Nici mama mea nu știe, absolut nimeni din familia mea nu știe câștigătorii pentru că nu vrem să le răpim plăcerea”, a precizat producătoarea.

Citește și: Concurenții America Express, legați de scaune. Melinda a avut un șoc când a văzut ce a urmat: „Am crezut că fac infarct” / Video

Citește și: America Express 2023 se apropie de sfârșit. Când va avea loc marea finală

Cât costă producerea uneui astfel de show

Mona Segall și Robert Lionte, de asemenea invitat în podcastul lui Mihai Morar, au vorbit despre costurile pe care le presupune realizarea unei astfel de emisiuni.

„Nu știu cât costă alte show-uri, dar noi pe săptămână avem 15 ore de conținut difuzabil. Și atunci se scade costul cumva”, a expliat Mona Segall.

„În America a fost cel mai scump până acum”, a subliniat producătoarea.

„În India și Sri Lanka a fost cel mai ieftin”, a spus și producătorul Robert Lionte.

Cei doi au dezvăluit că din România pleacă, în afară de echipele participante, în jur de 55 de persoane. Per total, cu tot cu echipele din America, au fost peste 100 de oameni care au ajutat la realizarea acestui show de televiziune.

Citește și: Puya, primul mesaj după ce el și Melinda au fost eliminați de la America Express

Citește și: Concurenții America Express, nevoiți să mănânce viermi și porcușori de Guinea. O echipă a refuzat să facă proba / VIDEO

Mona Segall, despre trecerea de la Asia Express la America Express

Producătoarea a mărturisit că, înainte de difuzarea acestei ediții de America Express, a avut câteva emoții deoarece nu știa cum vor reacționa telespectatorii acum că au părăsit Asia, iar bariera de limbaj a fost mult mai mică.

„Am avut emoții înainte de America Express pentru că ni s-a părut că am pierdut exotismul pe care ni-l oferea Asia și am pierdut problemele de limbă care au fost în primele patru sezoane, că toată lumea știe sau înțelege un pic de spaniolă și că asta nu mai e o problemă. Oamenii au o cultură mult mai apropiată de a noastră, o mentalitate mai apropiată de cea cu care suntem obișnuiți și am crezut că asta va fi o mare problemă. Dar din fericire nu a fost. Am încercat să suplinim prin alt gen de conținut”, a dezvăluit Mona Segall.

Pe de altă parte, aceasta a precizat că în America a existat un grad al pericolului mai ridicat decât în Asia.

„A fost periculos din punct de vedere social. Au fost locuri și țări în care e mai periculos să circuli noaptea, ziua, în anumite zone, orașe, locuri și chiar dacă sunt mai apropiați de noi ca mentalitate, cultură, au niște tradiții diferite pe care am încercat să le exploatăm încă de la început. Cred că asta a făcut ca publicul să simtă că are la ce să se uite și să rămână acolo”, a spus Mona Segall.

Cât despre următorul sezon al emisiunii, Mona Segall și Robert Lionte au dezvăluit că se va filma tot în America.

„Următorul sezon va fi tot America Express. Țările s-ar putea să se schimbe. Vom filma în sudul Columbiei, partea spre Bolivia, Ecuador și Argentina”, au precizat cei doi invitați ai lui Mihai Morar.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Mona Segall și Robert Lionte

Sursă foto: Captură video, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter