Motivul pentru care Daniela Gyorfi nu a fost anunțată de sora ei că tatăl lor a murit: „Niciodată nu o să pot înțelege!” / Video

De Cristina Manea, pe Ultimul update Vineri, 10 februarie 2023, 14:55

În emisiunea FRESH by UNICA, Daniela Gyorfi s-a destăinuit și a făcut declarații în exclusivitate despre viața ei tumultuoasă, dar și despre cele mai grele momente prin care a trecut. Cântăreața a spus de ce nu a participat la înmormântarea tatălui său și ce relație are cu sora ei vitregă.

Necăjită și lovită aspru de boala mamei sale, cântăreața nu a fost ajutată în totalitate nici de tatăl ei. Bărbatul s-a recăsătorit după divorț, iar Daniela Gyorfi a trecut în plan secund, noua soție neacceptând-o în viața lor. Nici durerea, nici moartea nu i-a unit într-un final.

Daniela Gyorfi nu a fost chemată la înmormântarea tatălui ei

Sora vitregă a cântăreței nu a chemat-o la înmormântarea tatălui lor, a preferat să-i ascundă adevărul și s-o priveze pe Daniela Gyorfi de ultima întâlnire cu părintele său. Ultimul drum a fost pavat tot cu suferință și cu răutate.

„Părinții mei au divorțat când eram mică și n-am crescut cu tatăl meu zi de zi în casă. Dar asta nu înseamnă că nu-l respect și pe el. Nici el nu mai este! Dar n-am avut o relație… Am avut o relație ca doi părinți despărțiți, el refăcându-și viața, având alt copil.” a precizat Daniela Gyorfi la FRESH by UNICA.

Cântăreața nu a fost acceptată niciodată de femeia cu care s-a recăsătorit tatăl ei. Nici în tinerețe, dar nici pe patul de moarte, Daniela Gyorfi nu și-a găsit locul lângă părintele său.

Citește și: Daniela Gyorfi, calculată cu averea obținută din greu. De ce nu se va căsători niciodată cu George Tal / Exclusiv

Daniela Gyorfi, adorată de mamă, părăsită de tată. Cum își crește fetița și ce lecții îi dă cea mică / Exclusiv

„Din când în când mai venea, dar nu era tatăl ăla zi de zi. Dar nici nu i-am simțit lipsa, n-am simțit lipsa unui tată, pentru că mama mea era și tată, și mamă. Am avut o mamă foarte puternică și am înțeles foarte devreme situația pe care o am.” s-a destăinuit Daniela Gyorfi la FRESH by UNICA.

Pensia alimentară era tot ce avea din partea tatălui ei, pentru că îmbrățișările și sfaturile părintești veneau numai din partea mamei sale paralizate la pat.

„Era greu pe timpurile alea, nu mai țin minte ce pensie alimentară aveam, dar ca să stai și în spital, să plătești și nu știu ce, să și mănânci, e foarte greu, să și te îmbraci, că de aia nu aveam iarna cu ce să mă îmbrac și mă încălțam în sandale sau în teniși de cârpă.” a declarat Daniela Gyorfi la FRESH by UNICA.

Daniela Gyorfi: „Când a murit tatăl meu nu m-au anunțat!”

Cântăreața nu și-a criticat tatăl și a înțeles că nu a fost dorită de noua lui familie. Și-a dus crucea mai departe și spune că nu judecă atitudinea surorii vitrege sau a mamei sale, chiar dacă nu poate să înțeleagă de ce i-au ascuns momentul în care părintele ei a murit.

„Când a murit tatăl meu nu m-au anunțat! Deși nu judec, dar să înțelegi caracterul… Nu m-au anunțat pur și simplu! Și îți dai seama că m-am supărat foarte tare. Nu judec, dar nu i-am înțeles și niciodată nu o să pot să înțeleg lucrul ăsta!” a spus Daniela Gyorfi, precizând că sora ei vitregă nu își dorește să apară în presă și acesta a fost motivul invocat, atunci când a fost întrebată de ce i-a luat dreptul de a-și conduce tatăl pe ultimul drum.

Mai multe declarații uluitoare ale cântăreței puteți vedea AICI, în emisiunea FRESH by UNICA. Nu uitați că, în fiecare miercuri, de la ora 20:00, avem câte un invitat special!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter