Mirela Vaida își amintește de Crăciunul copilăriei: „Săream gardul unde erau porțile încuiate”

De Mădălina Manole, pe
Mirela Vaida a vorbit despre una dintre cele mai frumoase perioade ale anului, perioada Sărbătorilor de iarnă. Îndrăgita prezentatoare TV și-a amintit cum era Crăciunul în copilăria sa și a povestit ce tradiții urma cu sfințenie.

Mirela Vaida este o mare cunoscătoare și iubitoare a tradițiilor de sărbători și se gândește cu bucurie și nostalgie la Crăciunul copilăriei, petrecut la țară: „Mergeam cu colindatul și ne pregăteam de urat, așa cum e tradiția în Moldova. Ne luam trăistuțele și cântam la toate ușile din sat, săream și gardul unde erau porțile încuiate. Cu nasurile și cu obrajii roșii de frig ne întorceam acasă cu traista plină de covrigi și mere. Covrigii îi mâncam după Sfântul Ion, îi încălzea mama pe sobă”, -povestește Mirela Vaida.

Mirela Vaida

 

Actrița care o interpretează pe Donna în musicalul „MAMMA MIA!” și care își dorește să revină anul viitor, după naștere, în frumoasa poveste a celui mai îndrăgit musical din România, spune că această perioadă este plină de provocări cu cei mici, în așteptarea lui Moș Crăciun, mai ales că în fiecare zi ei se gândesc la alte cadouri: Deși nu știu încă să scrie, asta nu îi împiedică să modifice lista în fiecare seară, la culcare. Problema e că de fiecare dată vin cu alte cerințe decât în seara precedentă Așa că le-am spus că Moșul a pregătit pachetele și trebuie să se decidă la un singur lucru. Dar momentan avem pe liste păpuși, coronițe, baghete, pantofi cu toc, poșete, mașinuțe cu telecomandă, trenulețe”.

Mirela Vaida si copiii

Asta îi amintește și de cadourile copilăriei, mai ales într-o vreme în care dulciurile, ca biscuiții glazurați în ciocolată și portocalele erau cele mai mari bucurii. Anul acesta, Mirela Vaida își dorește foarte mult să plece la munte cu toată familia: „Sperăm să avem și zăpădă. Ne dorim să ne dăm cu săniuța, să facem oameni de zăpadă, să stăm mult afară și seara să ne întoarcem la căldură și să dormim până dimineață”.

Mirela Vaida in mamma mia

Dacă ar fi să îl întâlnească pe Moș Crăciun, Mirela i-ar mulțumi pentru fiecare Crăciun petrecut până acum, pentru toate bucuriile, materiale sau imateriale și pentru cei mici, care așteaptă nerăbdători sosirea noului frățior.

Sursă foto: PR, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter