Ce joburi a avut Anisia Gafton, înainte să se apuce de stand-up: „Am împărțit și pliante”

De Ovidiu Cojocaru, pe Ultimul update Marți, 31 ianuarie 2023, 10:29

Anisia Gafton este, în prezent, una dintre cele mai cunoscute actrițe de comedie de la noi din țară. De curând tânăra a devenit și „Regina junglei”, după ce a câștigat emisiunea-concurs „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, de la PRO TV.

Anisia Gafton a vorbit deschis despre viața ei spectaculoasă, despre provocări și despre relațiile cu familia și cei apropiați. A vorbit despre dezamăgiri, dar și despre rețeta succesului.

Anisia Gafton, despre anii copilăriei de la Iași

Anisia Gafton a fost invitată în ediția de luni a emisiunii „În Oglindă”, moderată de Mihai Ghiță, pe canalul de YouTube theXclusive.

Actrița mărturisește că încearcă mai tot timpul să fie cu zâmbetul pe buze și să trateze orice situație din viața ei cu optimism. Sunt însă și momente în care zâmbetul îi dispare de pe față, însă povestește că și atunci „ia în râs lucrurile negative”.

„Normal că mai sunt și stări, dacă mă enervez, dacă nu îmi convine ceva. Nu poți să râzi toată ziua, iar comedia vine cumva din lucruri din astea mai delicate. Eu cred că iau toate lucrurile negative în râs”, a povestit Anisia Gafton în cadrul emisiunii.

Anisia Gafton își rezumă viața într-un singur cuvânt ca fiind „spontană” și consideră că a fost pentru ea rețeta perfectă care a făcut-o să câștige tot ce și-a dorit.

Citește și: EXCLUSIV Anisia Gafton – Cine este omul din spatele celor mai amuzante sketch-uri din online

S-a născut la Iași, într-o familie modestă. Își amintește de anii copilăriei, petrecuți într-un apartament din centrul orașului, alături de părinții, fratele și bunica ei.

„Tata era mereu un tip foarte vesel. Vesel, dar în același timp mai calm. Mama era mai vulcanică și mai ironică și imita pe oricine venea în casă la noi. Eu am luat expresivitatea de la tata, sunt vulcanică precum mama și vocea de la bunica. Bunica avea voce foarte frumoasă”, povestește Anisia Gafton.

Mama Anisiei a fost profesoară de biologie, iar tatăl inginer de sisteme IT. A crescut o perioadă la bunici, pentru că programul părinților era unul extrem de încărcat.

Prima întâlnire a Anisiei Gafton cu lumea stand-up-ului

Părinții Anisiei Gafton i-au oferit libertatea de a-și alege să facă ceea ce îi place, iar această libertate avea să o aducă mai târziu spre ceea ce înseamnă succesul.

Spre sfârșitul facultății a început să facă stand-up. A studiat Teatrul, dar cu toate acestea nu și-a găsit locul pe una dintre marile scene de la noi.

„Mi-au dat voie să fac ce vreau eu. Am simțit mai mult că sunt mai apropiată de stand-up decât de teatru. Eram mai apropiată de comedie. Teatrul mai are și dramă, dar deocamdată nu simt nevoia. Las locul celor care își doresc să facă asta”, a mărturisit actrița.

Citește și: Giani Kiriță, dezamăgit după ce Anisia Gafton a câștigat „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”. Primele declarații după finală

Până să ajungă să facă stand-up, Anisia Gafton a mai avut și alte joburi, din care să se poată întreține. Spune însă că nu s-a regăsit, însă, în niciunul așa cum o face în comedie.

„Am lucrat de la împărțit pliante, în studenție. Am lucrat pentru un site, schimbam câteva articole. Am lucrat și la o televiziune locală. Acolo a fost drăguț, dar nu se plătea cum trebuie. Am lucrat și cu o asociație, un ONG pentru rromi”, spune Anisia Gafton.

Cum a fost pentru Anisia Gafton experiența din junglă

Anul trecut, Anisia Gafton a fost declarată „regina junglei”, după ce a reușit să facă față provocărilor emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, de la PRO TV.

Spune că a acceptat propunerea pentru a se descoperi și altfel și a văzut într-adevăr o altă persoană, o altă Anisia.

„Nu îmi închipuiam în veci că am puterea de a mă adapta. Plus că am observat că nu am orgoliu atât de mare. Am observat pe ultima sută de metri, când am avut o probă, că a fost o transformare incredibilă. Înainte să intru în proba cu o platformă deasupra unei prăpastii plângeam. Am făcut un pact cu mine și am zis ‘te duci și faci. Ce poți să faci, să cazi? Și dacă o să mor, ce?’. Când am urcat pe platformă mi-am imaginat că sunt regina junglei”, a povestit vedeta.

Sursă fotografii: Facebook / Captură Video YouTube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter