Mihai Trăistariu vrea să se cloneze: „Sunt puțin extraterestru în gândire și visez să merg pe planete”

De Oana Savin, pe

Mihai Trăistariu este nu doar un artist talentat, dar și o persoană excentrică. La fel ca orice om, acesta își dorește copii, însă, se gândește și la posibilitatea clonării sale.

Cântărețul în vârstă de 43 de ani a mărturisit că își dorește foarte mult să aibă copii, asta dacă va găsi femeia alături de care să își petreacă restul vieții.

Mihai Trăistariu vrea să se cloneze

Mihai Trăistariu este o persoană excentrică și neconvențională și a demonstrat acest lucru și cu ultimele declarații făcute. Artistul a dezvăluit că ar vrea să se cloneze, în cazul în care nu va putea avea copii. Acesta a exclus varianta adopției, întrucât, spune el, nu ar putea crește copiii altor persoane.

„Am văzut mai mulți colegi de-ai mei, vedete, care au înfiat copii. Mă bucură enorm, pentru că îmi dau seama că acolo s-a produs o fericire uriașă, însă eu nu mă văd în stare sa cresc copilul altuia. Simt nevoie ca acel copil să fie din mine desprins și să aibă trăsăturile mele și să fie ambițios ca mine”, a afirmat Mihai Trăistariu pentru Wowbiz.

„Nu vreau să lupt cu niște defecte pe care eu nu le-am avut și atunci vreau ca acel copil, fie că îl fac cu o soție, fie prin clonare,să mă moștenească la maxim ca să aibă vocea mea, ideile mele. Poate o să îmi continue ideile pentru că eu sunt puțin extraterestru așa în gândire și visez să merg pe planete. Ar fi interesant să aibă aceeași gândire ca mine să îmi ducă așa visele mai departe”, a precizat artistul.

Citește și: Nepoata lui Mihai Trăistariu, dispărută de doi ani

Citește și: Ce tarif are Mihai Trăistariu pentru un concert de 45 de minute: „De Revelion mai creștem prețul”

Mihai Trăistariu, despre posibilitatea clonării: „În viitor va fi posibil și pe om”

Deși spune că și-ar dori să se poată clona, cântărețul a explicat că momentan această procedură nu este posibilă. Dar nu exclude această variantă pe viitor.

„Deocamdată sunt experimente pe animale, au mai reușit, dar nu prea trăiesc. Cel mai mult a trăit oaia Dolly, șase ani. Sunt niște defecțiuni genetice și momentan clona nu supraviețuiește. Tocmai de aceea este și interzisă procedura. Se fac doar teste pe animale că am mai studiat eu”, a explicat Trăistariu.

„Totuși, eu zic că în viitor va fi posibil și pe om. Bine că am citit pe net că se face în secret. Ar exista niște centre și bogătanii deja au apelat acolo să își cloneze cățelul, pisica sau chiar și un bebeluș. Deocamdată sunt doar speculații și nu știm sigur”, a completat cântărețul pentru sursa citată anterior.

Citește și: Mihai Trăistariu, implicat într-un accident rutier: „Mergeam la o emisiune”

Citește și: Mihai Trăistariu, despre Antonia: „E frumoasă și are concerte. Pentru că e frumoasă”

Ce sfaturi vrea să îi dea artistul copilului sau clonei sale

Mihai Trăistariu a mărturisit că știe deja ce sfaturi să îi dea copilului sau clonei sale.

„O clonă înseamnă același ADN și aceleași trăsături așa că nu prea mă sperie că nu va semăna cu mine sau ceva. Singura chestie, să nu aibă defecțiuni genetice sau alte boli, ceva care să îl împiedice să supraviețuiască. Eu mă știu pe mine și mi-ar plăcea să îi dau clonei mele, copilului meu sfaturi de genul: să meargă la sport ca să nu fie mic de statură, o să îi spun tot ce știu eu că am pățit în viață. Mi-ar plăcea să îmi cresc copilul sau clona, tocmai pentru că aș putea să îi dau sfaturi și să-l îndrum să nu facă lucruri greșite pe care le-am făcut eu”, a explicat Trăistariu.

Artistul, care a apelat în trecut la implant de păr, spune că își va învăța copilul cum să aibă grijă de părul lui ca să nu și-l piardă, așa cum a pățit el.

„Vreau să facă lucrurile bune, să se dezvolte în muzică. Aș vrea să lucrez așa cu un copil al meu care să îmi semene leit. Să-l învăț să aibă grijă de părul lui tocmai ca să nu chelească. L-aș învățat să nu îmi repede greșelile, asta aș vorbi cu copilul meu”, a povestit Mihai Tăristariu.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Mihai Trăistariu.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter