Mihai Mitoșeru, despre relația cu Mircea Badea și momentul greu pe care l-a traversat: „Am apelat la un psiholog, am fost și la duhovnic”/ Exclusiv

De Simona Tudorache, pe Ultimul update Joi, 26 ianuarie 2023, 12:45

Mihai Mitoșeru a trecut prin multe momente complicate, dar ele l-au făcut să devină omul care este astăzi. A fost nevoit să o ia de câteva ori de la zero, dar și-a găsit fericirea și când trăia într-o garsonieră, pentru că nu a pus niciodată preț pe bani.

Mihai Mitoșeru a acceptat să vorbească pentru UNICA.RO despre lucrurile mai puțin cunoscute din viața lui, cum ar fi relația cu Mircea Badea, lupta cu depresia, dragostea așteptată, clipele în care cea care i-a dat viață a fost operată și a simțit că îi fuge pământul de sub picioare. Deși cuplat de presă cu mai multe frumuseți, prezentatorul de la Kanal D recunoaște că e încă singur.

Mihai Mitoșeru: „Am ajuns să pierd tot, inclusiv casele, a mea și a mamei mele”

S-a întâmplat vreodată să te lupți cu lipsurile financiare, poate în copilărie sau mai târziu? Să nu ai bani să faci un cadou sau să faci ce ți-ai propus?

În copilărie nu, mama mi-a oferit tot ceea ce mi-am dorit. Însă au fost perioade, la un moment dat, în tinerețe, când am început să cunosc succesul și aruncam cu banii. Am ajuns să pierd tot, inclusiv casele, a mea și a mamei mele. Am luat-o de la zero.

Am avut momente de lipsuri, dar cu puținul pe care îl aveam am fost fericit cu persoana de lângă mine. Poate nu aveam bani să mergem la restaurant, dar mergeam la fast food la coltul străzii, mâncam un sandwich și eram fericit. Pentru mine fericirea nu înseamnă bani. Este important să ai alaturi o persoană cu care să iți placă totul, să mănânci cu ea, să te uiți la ea, să vorbești cu ea, să stai cu ea. Să ai oamenii pe care îi dorești alături și să fii sănătos.

„Fericirea este o stare de spirit care nu poate fi cumpărată”

Câștigi bine? Poți trăi decent din ce faci?

Da, dar pentru mine banii nu sunt atât de importanți. În momentul în care am pierdut casele și eram cu mama, cu soția și cu cățelul într-o garsonieră și dormeam pe o saltea eram mai fericit decât sunt astăzi, când am unde să stau și o cameră foarte mare. Fericirea este o stare de spirit care nu poate fi cumpărată.

Mihai Mitoșeru, despre relația cu Mircea Badea și momentul greu pe care l-a traversat:  "Am apelat la un psiholog, am fost și la duhovnic"/ Exclusiv

Mihai Mitoșeru, despre depărtarea de Mircea Badea: „Viața ne-a dus în direcții diferite”

Mircea Badea ți-a fost un prieten de cursă lungă. De ce s-a răcit relația în ultimii ani?

Relația s-a răcit, pentru că nu ne-am mai văzut, nu s-a întâmplat doar cu Mircea Badea, ci cu mai mulți oameni, însă îi am în continuare la suflet. Daca mă sună și au nevoie de mine voi fi alături de ei și sunt convins că și viceversa este valabilă. Viața ne-a dus în direcții diferite și nu ne-am mai văzut atât de des, nu am mai avut atât de mult timp. Este o prietenie care va rămâne pe viață, chiar dacă ne vedem mai rar.

Ce a vorbit lumea despre tine și nu era adevărat?

Foarte multe lucruri neadevărate s-au spus în cei peste douăzeci de ani de când apar pe micul ecran. Nici nu le mai stiu, am fost „cuplat” cu niște fete pe care nici macar nu le cunoșteam și nici nu le cunosc.

Citește și: Mama lui Mihai Mitoșeru a aflat din presă despre noua lui relație

Mihai Mitoșeru, despre întâlnirea cu singurătatea

În dragoste ai avut vreodată îndoieli? Te-ai simțit vreodată înșelat?

Nu. În ambele relații, am fost foarte deschiși, nu ne umblam în telefoane, nu au existat momente de îndoială. Eram geloși, dar nu absurzi. În momentul în care iubești pe cineva și acel cineva te iubește, îndoială nu își are locul. Dacă apare, atunci cei doi nu mai au de ce să stea împreună.

Ce e femeia pentru Mitoșeru?

Este persoana fară de care nu pot să trăiesc. La un moment dat am crezut că e bine să fii singur, că este bine să trăiești singur, că nu ai nevoie de cineva lângă tine, dar nu este deloc așa. Este foarte greu să fii singur, cel puțin pentru mine.

Momentul pe care ai reușit să îl depășești, dar care se putea termina cu o tragedie?

A fost momentul în care mama a avut nevoie de acea intervenție chirurgicală pe creier și am avut o perioadă de depresie, pentru că mi-am dat seama că daca se întâmplă ceva cu ea voi rămâne singur pe lume. Am slăbit 13 kilograme, nu puteam să dorm, să fac nimic, aveam senzația că nu mai am pentru ce și de ce să trăiesc. Dar am reușit să depășesc acel moment, am avut parte și de ajutor specializat, am apelat la un psiholog, am fost și la duhovnic.

Divorțul părinților, un moment greu

În rest, au mai fost episoade care te-au încercat, dar te-au și construit ca om?

Au fost mai multe astfel de momente, așa cum sunt în viața fiecărui om; când au divorțat părinții mei, când a murit tata, când am divorțat eu, când s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu mama. Am învățat din toate aceste momente grele și am ieșit din ele un om mai puternic.

Ai vreo dependență care îți încearcă viața?

Da, am o dependență legată de o băutură carbogazoasa, fără zahăr, dar nu pot trăi fară ea. Dacă trec o zi, două fară să o beau, am senzația că nu am energie.

Cea mai mare boacănă făcută în copilărie?

Am fost un copil poznaș, am făcut tot felul de prostii, am spart și geamuri, făceam și farse. Îmi amintesc că ne duceam pe stradă cu un casetofon și cu un microfon cu fir cum era pe vremea aceea și spuneam că suntem de la radio. Le luam interviuri oamenilor care ne credeau și puneam tot felul de întrebări trăsnite și oamenii ne răspundeau.

Trei lucruri pe care lumea nu le știe despre Mitoșeru?

Că am avut păr, chiar creț, că am jucat și joc fotbal bine și că îmi place să cânt, ani de zile mergeam la karaoke.

Ce îți mai dorești și nu s-a întâmplat până acum?

Îmi doresc să fiu fericit.

Foto: Kanal D, Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter