Michelle Obama criticată pentru ţinutele neinspirate (galerie foto + video)

De Unica.ro, pe

Soţia preşedintelui american a reuşit până acum să impresioneze prin bun gust şi vestimentaţii elegante, dar criticii de modă sunt de părere că doamna Obama „a dat-o în bară” la capitolul ţinute în timpul vizitei la Londra.
În timp ce preşedinţii celor mai puternice state dezbăteau asupra viitorului economic al lumii la summitul G20, stiliştii au fost cu ochii pe primele doamne şi le-au analizat ţinutele la sânge.
Prima vizată a fost chiar Michelle Obama, cea de la care se aştepta foarte mult, dar iată cât de puţin a oferit.
Prezentă în capitală britanică pentru a-şi însoţi soţul, Michelle a purtat numai „haine de cocktail”, după cum apreciază stiliştii.

Acest lucru s-a întâmplat chiar şi la vizita oficială la Palatul Buckingham, dar şi întâlnirea cu premierul Gordon Brown şi soţia sa, Sarah.

Criticii vestimentari au considerat total inacceptabilă ţinuta pe care prima doamnă a Americii a purtat-o la întâlnirea cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, spunând că un pulover J. Crew, ca acela purtat de doamna Obama, nu este niciodată potrvit pentru o vizită la un asemenea nivel.
În plus, stiliştii au apostrofat-o pe Michelle şi pentru puloverul cu carouri pe care l-a afişat la întâlnirea cu soţia premierului britanic, Sarah Brown.
Faptul că doamna Obama nu şi-a încheiat corect nasturii a fost aspru criticat în presă.
Jurnaliştii au comparat-o chiar pe aceasta cu un copil de grădiniţă, cu haine şleampăte, care are nevoie de ajutor.
În galeria foto de mai jos, vezi ce vestimentaţii a abordat Michelle Obama în timpul Summitului G20 de la Londra.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter