Melania Medeleanu a născut un băiețel

De Mădălina Manole, pe
Melania Medeleanu a devenit mămică pentru întâia oară. Fosta prezentatoare de la Prima TV a născut un băiețel perfect sănătos.

Melania Medeleanu, în vârstă de 40 de ani, a născut la începutul anului, însă așa cum toată sarcina a ținut-o secretă, și marele eveniment din viața sa a fost ascuns de ochii publicului larg până astăzi, când a făcut dezvăluirea pentru Viva!

Melania Medeleanu a fost căsătorită cu Dan Teodorescu, solistul trupei Taxi, însă după patru ani de mariaj aceștia au ajuns la divorț, pronunțat în 2006. Cu toate că nu a dezvăluit cine este tatăl fiului său, preferând discreția vizavi de viața sa personală, Melenia Medeleanu este fericită și trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața sa.

Melania Medeleanu a anunțat că este însărcinată cu doar câteva săptămâni înainte de a naște: „Când alegi să-ți asumi un rol cu o componentă publică îți dai seama că, implicit, multe perechi de ochi vor fi ațintite asupra ta și că ce faci, ce zici, cum acționezi poate fi supus unei analize amănunțite. Și adesea foarte subiective. Am împărțit cu voi și bune și rele, provocări, reușite, eșecuri, povești personale și profesionale. Fiecare persoană decide care e limita potrivită pentru sine până la care își dorește să împărtășească detalii despre viața care începe dincolo de ușa casei. M-am străduit de-a lungul timpului să-mi țin viața privată departe de ochii publicului, să-i protejez în acest fel pe cei ce-mi sunt apropiați și care n-au nicio vină că eu am ales o meserie care implică uneori și lumina reflectoarelor. În proaspăta mea familie, în care doar eu sunt ceea ce se cheamă “persoană publică”, aș vrea, și cu ajutorul vostru, să rămân consecventă acestui principiu. Cu atât mai mult în aceastî perioadî de maximî vulnerabilitate, cu încărcătură emoțională uriașă, în care, în preajma Crăciunului, după 9 luni de fluturi și griji, voi primi cel mai frumos, cel mai așteptat dar al vieții mele, la care aproape că nu mai îndrăzneam să sper: un prunc minune. Vă multumesc pentru înțelegere și discreție.” – a scris atunci Melania Medeleanu pe contul său de Facebook.

Sursă foto: Arhivă Unica

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter