Marius Țeicu a vorbit pentru prima dată despre moartea fiicei lui, Patricia Țeicu

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Luni, 18 iunie 2018, 13:45
Marius Țeicu a trecut prin cea mai cumplită tragedie prin care poate trece un părinte atunci când și-a îngropat fiica, pe Patricia Țeicu, decedată la vârsta de 41 de ani, după ce a dus o luptă cruntă cu leucemia.

La aproape un an de la moartea fiicei sale, Marius Țeicu a vorbit despre dureroasa pierdere trăită și despre modul în care i s-a schimbat viața: ”Am învățat să nu mă vait dacă mă doare măseaua, capul, burta, pentru că ea a suferit atât de mult în anii ăștia, și de fiecare dată, indiferent cine o întreba  “cum te mai simți”, zicea “foarte bine”. Ajunsese la 39 de kilograme(…). Asta am învățat. Și suferința face parte din viață noastră. (…) Era un feeling special între mine și ea. De fiecare dată când mă culc, mă rog, în fiecare seară. Înainte mă rugăm să se facă bine, acum mă rog să o țină aproape de el și să se odihnească, că s-a chinuit foarte mult. Îi spun numele, mă gândesc la ea și cu toate astea nu am visat-o până acum.” – a declarat Marius Țeicu în cadrul emisiunii „Răi, da’buni” de la Antena Stars.

Citește și – Simona Gherghe, despre rolul de mamă: “Îmi imaginam că o să fie foarte frumos, dar…”

Citește și – De ce s-au despărțit Bianca Drăgușanu și Victor Slav. Prima declarație a celor doi

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter