Marius Elisei, adevărul despre împăcarea cu Oana Roman: ”Mai este până ajung la cheia inimii”

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 16 ianuarie 2020, 13:07
Oana Roman anunța la finele anului trecut că se desparte de Marius Elisei, soțul său cu care are o fetiță, pe nume Izabela, însă între timp cei doi au căzut la pace și au petrecut sărbătorile împreună, iar acest fapt se pare că i-a apropiat din nou.

După ce Oana Roman a făcut primele declarații despre împăcare, Marius Elisei a vorbit deschis despre situația reală dintre ei și a mărturisit că deși lucrurile nu au intrat încă într-o normalitate, el și soția sa se înțeleg mai bine și speră ca în viitor să-și rezolve toate problemele: ”Mai avem până la 100%. Mai este până ajung la cheia inimii. Nici părinţii mei şi nici ai ei nu au spus nimic. Nu este cazul la noi să intervină părinţii”, –a spus Marius Elisei, la Antena 1, în cadrul emisiunii Xtra Night Show.

„Suntem ok şi eu zic că mergem pe un drum care duce în direcţia bună acum. Da, normal (n.r. că a ajutat despărţirea). Ne-am gândit fiecare ce avem de făcut şi pe ce drum vrem să mergem. Încercăm amândoi separat, dar şi împreună, să facem eforturi astfel încât lucrurile să evolueze astfel încât să fim o familie”, – a mai adaugat Marius Elisei, la Antena Stars.

Vezi imagini cu Oana Roman și Marius Elisei în galeria foto de mai sus! 

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter