Maria Marinescu a născut în mare secret

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Luni, 22 ianuarie 2018, 17:33
Maria Marinescu a născut în urmă cu câteva zile, prin cezariană, un băiețel perfect sănătos, însă creatoarea de modă a ținut totul secret până la ieșirea din spital.

Maria Marinescu este mămică pentru a doua oară, aceasta mai având tot un băiețel, pe Levin, în vârstă de 8 ani, din căsătoria anterioară cu Frank Colin. De doi ani de zile este soția lui Alin Petrache, fost preşedinte al Comitetului Olimpic Sportiv Român, și bărbatul care a reușit să-i fure inima chiar de la prima întâlnire, având în vedere că cei doi s-au logodit la doar o lună jumătate după ce s-au cunoscut într-o banală parcare. La rândul său, Alin Petrache mai are trei fete dintr-un mariaj anterior, iar băiețelul este primul lor copil împreună.

#clujcityfashionweek #theend #thanksforthelove 💃🏼⚡️✨💥#teiubesc❤

A post shared by Maria Marinescu (@mariamarinescu.ro) on

Bebe a venit pe lume zilele trecute şi pentru mine este cel mai frumos copil. Suntem deja acasă şi amândoi suntem bine. Eu mă refac după operaţia cezariană şi mi-am propus să-l alăptez pe cel mic. Numele lui l-am ales, dar nu mă lasă Alin să-l divulg„, a declarat Maria Marinescu pentru Click!

Maria Marinescu a mai fost logodită cu Bobby Păunescu și căsătorită cu fiul lui Ion Țiriac, Ion Ion Țiriac.

Citește și – Ioana Maria Moldovan a născut. Iată prima declarație și prima imagine cu băiețelul prezentatoarei TV

Citește și – Jessica Alba a născut de Revelion. Iată prima poză cu băiețelul!

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter