Mădălin Ionescu, reacție dură după ce a fost acuzat că și-ar fi părăsit copiii

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Vineri, 21 iunie 2019, 11:52
Mădălin Ionescu a avut o reacție foarte dură în mediul online după ce a fost acuzat că și-ar fi părăsit copiii. Fostul prezentator de televiziune a spus lucrurilor pe nume, fără menajări și ocolișuri.

Mădălin Ionescu a transmis un mesaj foarte acid celor care, din răutate, denatuerază realitate, referindu-se la acele persoane care l-au criticat și l-au acuzat că și-ar fi părăsit cei doi copii pe care îi are din prima căsătorie: „De ce unii oameni sunt excesiv de proști? Îmi pare rău, dar nu găsesc alt termen… Nu poți cosmetiza prostia. E că și cum ai împodobi r…..l cu o fundiță. De ce judecă atât de ușor, deși nu au habar despre ce sau cine vorbesc? De ce, deși nivelul lor de pregătire și inteligentă este extrem de redus, își permit să insulte cu atâta obrăznicie? Sunt terifiat de aceste realităti! 

Din fericire sunt una din persoanele publice cu un procent nu foarte mare de hateri, dar ăia care sunt zici că sunt făcuți de aceeași mamă și că au un singur creier pe care și-l împrumută de la unul la altul. Una dintre imbecilitătile încă rostite de acești indivizi e că mi-aș fi părăsit copiii. Sincer, unii oameni sunt atât de proști încât te fac să-ți dorești ca părintii lor să nu se fi întâlnit vreodată. Este știut că atât Ștefania, cât și Filip au fost crescuți de mine și că locuiesc cu mine și cu Cristina. Mă revoltă mizeria acestor personaje care preferă să denatureze realitatea din răutate pură. Tuturor acestor nulități le spun că într-o zi, aici sau ”dincolo” vor fi nevoite să se privească în oglinda adevărului. Va fi destul de târziu, dacă nu prea târziu, să își îndrepte erorile și să își ceară scuze celor pe care i-au împroșcat aiurea cu veninul lor”  – a scris Mădălin Ionescu pe Instagram.

Mădălin Ionescu este căsătorit cu Cristina Șișcanu din 2011 și au împreună o fetiță, pe nume Petra, în vârstă de 2 ani. Fostul prezentator de televiziune a mai punctat înainte un mariaj de 14 ani cu Mihaela, de profesie PR, în urma căruia au rezultat doi copii, Ștefania, în vârstă de 22 ani, și Filip de 16 ani.

Vezi în galeria foto de mai sus imagini cu familia lui Mădălin Ionescu! 

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter