Laura Cosoi: „Familia mă încarcă până la cer şi înapoi”

De Libertatea pentru femei, pe

În jurul Laurei s-a creat o adevărată vâlvă după ce ea şi Smiley au anunţat că se despart după cinci ani de iubire. Actriţa nu vrea să vorbească despre asta, ci despre îndeplinirea „visului de femeie”, despre momentele când îi place să se roage şi în ce consideră că se măsoară fericirea.
Tocmai ai început un nou proiect. Cât de mult te-ai implicat în realizarea lui şi în ce constă mai exact?
Emisiunea are 12 ediţii şi este un proiect foarte drag mie. Alături de echipa de producţie îndeplinim 12 visuri încărcate de poveste. Partea cea mai frumoasă pentru mine este că pot să ofer bucurie şi asta mă face cel mai fericit om de pe pământ.

Visul tău de femeie care este?
Acum visez să călătoresc cât mai mult şi cât mai departe, către locuri nedescoperite încă de mine.

Dorinţele mari devin realitate datorită norocului sau perseverenţei? Îmi poţi da un exemplu propriu, în care ţi-ai văzut visul cu ochii?
Visul meu, la un moment dat, a fost să joc într-o piesă de teatru. Am vorbit atât de mult despre asta încât într-o zi am primit un telefon şi am fost invitată să fac parte din proiectul de teatru „Portret la minut”. Satisfacţiile unui actor de teatru sunt incredibil de mari şi experienţa a fost unică. În acest caz a fost vorba şi de noroc, dar şi de perseverenţă. Nu a fost de ajuns să primesc acel telefon, am şi făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca lucrurile să iasă cât mai bine pe scenă.

Emisiunea se difuzează în sezonul estival. Vei sări deci peste vacanţa de vară?
Am să sar peste vacanţa de vară, dar cu siguranţă în toamnă voi pleca undeva.

În ce se măsoară fericirea?
Fericirea se măsoară în iubirea în stare pură.

Ce te încarcă sufleteşte în clipele de linişte când eşti doar tu cu tine?
Am o relaţie foarte frumoasă cu mine, îmi place să mă înconjor de lucruri frumoase, înţelepciune şi credinţă.

Cum te împaci cu conceptul de gospodină? Găteşti, faci curat, ai şi alte activităţi gospodăreşti?

Se vede că nu intri pe blogul meu, lauracosoi.ro (râde). Normal că îmi place să gătesc! Din câte îmi spun prietenii, chiar mă pricep la arta culinară, iar despre curaţenie, consider că nimeni nu face curat mai bine ca mine. Unele persoane îmi spun că sunt uşor exagerată la acest capitol. (zâmbeşte)

Au trecut deja mulţi ani de când locuieşti în Bucureşti. Cât de des reuşeşti să te mai bucuri de o cină în familie?
Atunci când merg la Iaşi, întotdeauna particip la cine în familie. Energia familiei mele mă încarcă până la cer şi înapoi.

► Nu pot trăi fără…

… credinţa în Dumnezeu
„Atunci când îmi este greu, dar şi când sunt foarte fericită, mă rog. Lucrul acesta face foarte bine sufletului meu.”
… familie şi prieteni
„Membrii familiei şi toţi prietenii mei sunt cei mai speciali oameni pentru mine şi mă consider atât de norocoasă că îi am alături!”
… călătorii
„Mă încarc spiritual ori de câte ori cunosc noi civilizaţii.”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter