Laura Cosoi a spus ce remedii i-au controlat greața din primul trimestru de sarcină. Actrița este însărcinată cu a treia fiică

De Adelina Duinea, pe

Laura Cosoi (40 de ani) va deveni mamă pentru a treia oară în vara anului acesta. Actrița și soțul ei, Cosmin Curticăpean (45 de ani), mai au împreună două fiice, Rita (3 ani) și Vera (1 an). De curând, Laura a dezvăluit ce remedii au ajutat-o să controleze greața din primul trimestru de sarcină.

Laura Cosoi a spus ce remedii i-au controlat greața din primul trimestru de sarcină. Actrița este însărcinată cu a treia fiică

„Dacă primele două sarcini au fost cumva asemănătoare, de data asta a fost diferit, în sensul că în primul trimestru mi-a fost mai rău. Nu am stat la pat, am putut să-mi văd de treabă, dar a trebuit să suport o stare de greață continuă. Culmea, asta nu se întâmpla de dimineață, ci de pe la 12 până seara, când mă culcam. (…) Dacă mâncam îmi era greață, dacă nu mâncam, la fel”, a explicat.

„Aveam tot timpul ceva la mine să ronțăi și de data asta m-am descurcat bine cu limonadă cu ananas. Mâncam felii de ananas, beam compot de ananas și îl combinam și cu lămâie. Am observat că îmi trecea greața și dacă făceam mișcare, câteva exerciții sau scurte plimbări. Au fost și situații un pic neobișnuite. În toiul repetițiilor, mă ridicam și făceam câteva genuflexiuni ca să mă «dezmorțesc» fără să dau explicații. :))) Astfel, greața se ameliora, deși nu știu care era explicația! Oricum, nu am luat niciun medicament”, a mai scris pe blogul personal.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

EXCLUSIV. Ce făcea soțul Laurei Cosoi la începutul relației lor. „Mi se părea absolut savuros”

EXCLUSIV. Laura Cosoi, despre relația cu Smiley: „Vorbim despre o altă viață, o viață de demult”

EXCLUSIV. Ce pofte are Laura Cosoi în timpul celei de-a treia sarcini

„Foarte stranie a fost situația cu Rita, care părea că știe ce se va întâmpla, într-un mod total inexplicabil nouă. S-a petrecut imediat după ce am rămas însărcinată, când numai Cosmin știa. Într-o seară, eram pe canapea, la televizor, iar Rita a venit lângă mine, și-a pus urechea aproape de burtă și a zis: «Mami, aici e un bebeluș! Auzi cum îi bate inima!»”, a mai povestit actrița.

„Am fost șocați! Am rămas fără cuvinte și eu și Cosmin, cu atât mai mult cu cât nu purtasem nicio discuție. Oricum, nici n-am mai deschis subiectul până de Crăciun. După ce am făcut bradul și am împărțit cadourile, le-am dat vestea fetelor. Bineînțeles, Rita s-a bucurat foarte tare”, a continuat.

„A avut o reacție surprinzătoare pentru un copil de nici 4 ani. Și acum e mereu atentă cu mine și cu «surioara din burtică». Vine tot timpul să îi asculte inima și în toate desenele pe care le face apare și ea. (…) M-am gândit multă vreme la întâmplarea cu Rita, deși pentru unele lucruri nici nu știi ce explicație e posibilă. Există o vorbă care spune că unii copilași își cheamă frații sau surorile. Poate, cine știe, chiar așa o fi!”, a încheiat.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter