Laura Cosoi, despre al treilea copil: „Nu vrem să ne oprim”

De Unica.ro, pe

Laura Cosoi (38 de ani) și soțul ei, Cosmin Curticăpean, au împreună două fiice absolut adorabile, Rita (2 ani) și Vera (8 luni). Imediat după nașterea Verei, Laura a mărturisit că ea și partenerul ei de viață își mai doresc și alți copii.

În februarie 2021, într-un interviu oferit revistei OK! Magazine, Laura a fost întrebată cum s-a acomodat Rita venirii pe lume a Verei. „La noi a fost totul foarte normal, i-am explicat că mami așteaptă o fetiță și că până o să se poată juca cu ea, va trebui să avem grijă de ea să crească.

Nu am făcut mare caz. A fost totul firesc. Ritei îi plac foarte mult copiii, ea mergând la creșă. Așteaptă să crească să se joace cu ea. Rita e sigură pe sentimentele noastre și nu simte niciun pericol”, spunea actrița atunci.

Laura Cosoi, despre al treilea copil: „Nu vrem să ne oprim”

Totodată, întrebată dacă soțul ei, Cosmin, se vedea tată de fată sau de băiat, Laura a completat: „El e mai pragmatic și a zis că e foarte greu să spui ce-ți dorești atâta timp cât nu poți controla. Vedea și un băiețel. De altfel, nu vrem să ne oprim, ne mai dorim copii”.

Într-un interviu oferit în toamna anului 2020, actrița dezvăluia de asemenea că își dorește să devină mamă din nou. „Sigur că da, dacă ne dă Dumnezeu. Indiferent de cum va fi, eu îmi doresc și al treilea copil. Adică nu eu, noi ne dorim și al treilea copil”, a spus Laura, în emisiunea La Măruță.

Fiicele cuplului sunt absolut superbe. Imagini cu Rita și Vera puteți găsi în GALERIA FOTO de mai sus!

Tot pentru OK! Magazine, Laura a mărturisit că nu este o femeie geloasă. „Nu, nu sunt pentru că sunt o femeie care are multă încredere în ea și nu s-a pus problema până acum să am emoții”, a dezvăluit.

Citește și:

Monica Bîrlădeanu s-a testat pentru COVID-19: „E ceva destul de destabilizant”

Gina Pistol a spus cu cine seamănă fiica ei: „Este foarte expresivă”

Oana Pellea, mesaj emoționant în ziua în care actorul Amza Pellea, tatăl ei, ar fi împlinit 90 de ani

Spre deosebire de ea, Cosmin este mai gelos. „Da, el e mai gelos. Este evident. (râde) Lui îi place să dețină controlul și prin prisma meseriei. Dar nu e un control gen posesivitate, ci ca să gestioneze lucrurile din timp, să nu-l ia nimic pe nepregătite. El vrea să știe toate datele ca să aibă o rezolvare rapidă. E extrem de calculat”, a mai spus actrița.

Laura și Cosmin se cunosc din anul 2003, însă relația lor a început mult mai târziu, în anul 2012. În ochii actriței, Cosmin era un bun prieten, însă și un „Don Juan” încă nepregătit să-și întemeieze o familie.

„Când a împlinit 35 de ani, iar eu aveam 29, l-am sunat să îi spun «La mulți ani!» și i-am zis că e veșnicul adolescent, nu se gândește la familie, la copii și el mi-a dat un răspuns care m-a pus pe gânduri:

«Dar tu nu te simți deloc responsabilă de statutul ăsta al meu?». Am rămas șocată, chiar mi s-a părut impertinent. Am zâmbit, m-am făcut că plouă și așa a rămas”, a mai dezvăluit Laura.

Perechea s-a căsătorit în luna august a anului 2015. În vara anului trecut, mai exact pe 8 august, Laura și Cosmin au aniversat 5 ani de mariaj. Fiica lor, Vera, s-a născut câteva zile mai târziu, pe 15 august.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter