Khloe Kardashian a devenit mamă pentru prima oară

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Vineri, 13 aprilie 2018, 11:22
Khloe Kardashian a devenit mamă pentru prima oară aseară, la un spital din apropierea oraşului Cleveland, Ohio. Vedeta a născut pe cale naturală o fetiță perfect sănătoasă.

Micuța este cel de-al treilea copil care sosește în clanul Kardashian anul acesta, după ce Kim Kardashian a devenit mamă pentru a treia oară, iar mezina Kylie Jenner a născut primul său copil, pe Stormi. Cu toate că familia lui Khloe nu a făcut până acum nicio declarație, surse din anturaj au confirmat nașterea. În plus, au dezvăluit că surorile Kardashian, mama și cea mai bună prietenă a lui Khloe, au fost prezente la spital. Totodată, iubitul său, Tristan Thompson, a asistat la nașterea fetiței sale, chiar dacă situația între cei doi a fost destul de tensionate în ultimele zile după ce acesta a fost surprins sărutându-se cu o brunetă într-un club. Tristan Thompson nu se află la prima abatere, acesta fiind surprins de mai multe ori în tandrețuri cu alte femei. Rămâne de văzut dacă proaspăta mămică va fi dispusă și de această dată să-i ierte infidelitatea iubitului său, având în vedere că presa din afară a notat că întocmai imaginile intime i-au provocat lui Khloe Kardashian contracțiile premature.

Khloe Kardashian si Tristan Thompson

Tristan Thompson este jucător de baschet la echipa Cleveland Cavaliers și mai are o fetiță de 2 ani provenită în urma unei relaţii pe care a avut-o cu Jordan Craig, autoarea unui blog. Pe de altă parte, Khloe Kardashian, în vârstă de 33 de ani, a fost căsătorită timp de 7 ani, până în 2016, cu Lamar Odom, de asemenea jucător de baschet.

Citește și – Ce metodă ingenioasă a folosit George Clooney pentru a-și cuceri soția

Citește și – David Copperfield, număr de iluzionism sfârșit tragic

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter