Iubita lui What’s Up, primele declarații după ce a sunat la 112

De Oana Savin, pe Ultimul update Miercuri, 11 decembrie 2019, 10:48
Iubita lui What's Up a făcut primele declarații după ce a sunat la 112, iar artistul a fost dus la secția de poliție. Tânăra a povestit ce s-a întâmplat în seara respectivă.

Alice a declarat pentru Antena Stars că între ea și cântăreț existau tensiunoi de ceva timp.

Noi, de ceva vreme, avem niște divergențe personale. El are o perioadă foarte grea, a avut un an foarte greu, iar eu, în ultima perioadă am început să obosesc să-l susțin și l-am respins. Ne-am certat, a venit la mine, am ieșit pe hol, ne-am certat, a venit înapoi, ne-am certat și n-am mai rezistat. Când l-am condus la lift a împins ușa și mi-a prins degetul”, a declarat ea.

M-am speriat și am sunat la poliție pentru că nu știam ce să fac. Îmi pare rău că am sunat la poliție, dar în momentul acela am simțit că nu mai și asta am făcut”, a continuat Alice citată de Spynews.

Aveam două zile libere în care eu am preferat să fac altceva decât să petrec timp cu el pentru că aveam chestii de făcut. Ne-am certat, am ajuns la reproșuri, la chestii mai vechi. Pur și simplu am fost în contradictoriu mult timp”, a mai spus tânăra.

Alice Badea a precizat că What’s Up nu a fost violent fizic, ci doar verbal.

Am mai avut două certuri în care s-a enervat, dar s-a calmat repede și am trecut peste. Aseară, însă, aveam sentimentul că nu se mai calmează și nu știam ce să mai fac. Nu a fost violent cu mine, era violent verbal. Vorbea foarte tare, nu mă lăsa să vorbesc. Seara când m-a sunat cineva nu voiam să discut, voiam să aplanez și am zis că nu am sunat (la 112)”, a încheiat iubita lui What’s Up.

What’s Up, pe numele său adevărat Marius Marian Ivancea, a fost ridicat de polițiști și dus la secția de poliție unde i s-a deschis dosar pentru ultraj deoarece le-ar fi adresat polițiștilor cuvinte urâte și ar fi fost agresiv. Artistul a fost dus la Parchetul de pe lângă judecătoria Sectorului 5 și a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter