Jason Sudeikis are o nouă iubită după 1 an și jumătate de la despărțirea de Olivia Wilde

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 29 iunie 2021, 13:22

Jason Sudeikis (45 de ani) și Olivia Wilde (36 de ani) au dezvăluit că s-au separat la începutul anului 2020, după aproape 10 ani de relație. Fostul cuplu are împreună doi copii, un fiu și o fiică, Otis (7 ani) și Daisy (4 ani), care au rămas „prioritatea” lor după despărțire.

Jason și Olivia au rupt o logodnă de nu mai puțin de 7 ani. La începutul anului 2021, Olivia a fost fotografiată ținându-se de mână cu solistul și actorul Harry Styles (26 de ani) la nunta unui prieten comun, Jeff Azoff, managerul artistului. Ulterior, surse apropiate celor doi au confirmat relația.

De curând, Jason s-a afișat pentru prima dată alături de actuala lui parteneră. Perechea a fost fotografiată de către paparazzi plimbându-se prin orașul New York. Actorul și noua lui iubită au fost surprinși ținându-se de mână.

Jason Sudeikis are o nouă iubită după 1 an și jumătate de la despărțirea de Olivia Wilde

Jason și Keeley Hazell (34 de ani) s-au cunoscut pe platourile de filmare ale serialului Ted Lasso. În imaginile surprinse de paparazzi, Jason poartă o șapcă plată, un pulover albastru și o pereche de pantaloni scurți mov.

Modelul de origine britanică a optat pentru un look monocrom alcătuit dintr-o bluză, o pereche de pantaloni și una de sandale, toate albe. Și-a accesorizat ținuta cu o poșetă Gucci, cercei rotunzi și ochelari de soare.

O sursă confirma relația lor în martie 2021, notând însă că lucrurile nu erau încă foarte serioase între cei doi. Relația pare să avanseze, însă, modelul petrecând câteva zile vizitându-l pe actor în New York. Imagini cu modelul găsiți în GALERIA FOTO de mai sus!

Citește și:

Jennifer Aniston a vorbit despre relația ei cu primul soț, Brad Pitt. Cum se înțeleg acum

Prințul Charles a fost investigat pentru moartea Prințesei Diana. Cum a reacționat la interogatoriu

Iasmina Hill a devenit mamă pentru a doua oară. Românca este căsătorită cu administratorul Statuii Libertății

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de celebnews_hu (@celebnews_hu)

În ianuarie 2021, după ce Page Six a dezvăluit în exclusivitate că Olivia formează un cuplu cu Harry Styles, o sursă a declarat pentru aceeași publicație că lui Jason i-a fost „frântă inima” la aflarea veștii.

Cu toate acestea, fostul cuplu a rămas în relații bune, pe primul loc fiind binele copiilor lor. „Olivia și Harry se înțeleg din ce în ce mai bine, iar Jason este destul de supărat, să fiu sincer, este destul de furios”, mai spunea o sursă la început de iunie 2021.

Foto: Profimediaimages.ro; Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter