Irina Loghin nu a mai vorbit cu Benone Sinulescu de doi ani. Ce spune solista despre soția artistului

Ultimul update Luni, 12 iulie 2021, 15:36

În cursul zilei de 8 iulie 2021, Benone Sinulescu (84 de ani) ar fi fost găsit inconștient în casă. Ionuț Pavel, fostul lui impresar, a acuzat familia solistului fiindcă a decis să îl interneze într-un centru paleativ, nu într-un spital.

„Benone Sinulescu nu a ajuns la spitalul de urgență, ci în clinica de îngrijiri paleative din apropierea Aradului, o clinică ce nu are condițiile necesare unei evaluări medicale adecvate pentru starea lui medicală din acest moment (RMN sau Electroencefalogramă) și unde se așteaptă „momentul de final” al artistului.

O sursă din cadrul clinicii a spus că moartea lui Benone Sinulescu poate interveni oricând în următoarele zile”, a declarat Ionuț Pavel pentru TVR. Ulterior, soția artistului a clarificat aceste declarații.

Irina Loghin nu a mai vorbit cu Benone Sinulescu de doi ani. Ce spune solista despre soția artistului

„În dimineața zilei de joi 08.07.2021, Benone Sinulescu nu a fost găsit inconștient, ci a căzut și nu a dorit să fie internat. Cu toate acestea, locuind singuri la casa din localitatea Bârzava, neputând să îl ridic și din dorința de a nu fi expus într-o situație nefavorabilă imaginii publice, împreună am stabilit să solicităm o ambulanță de la o clinică privată, în care a fost internat temporar și a continuat tratamentul, beneficiind de condiții medicale de calitate.

În ziua de sâmbătă, starea de sănătate s-a înrăutățit și, în urma discuției cu un alt medic profesor universitar de la Spitalul Județean Arad, care îi cunoștea afecțiunile, i-a recomandat o reevaluare în cadrul acestui spital”, a explicat soția artistului.

Citește și:

Momente grele pentru Benone Sinulescu. Artistul a fost găsit inconștient în casă

Irina Loghin a fost marcată în copilărie de această dramă: „Am început să țip”

Cum se menține Irina Loghin în formă la 82 de ani: „Aș dori să învățați să mâncați așa cum trebuie”

Recent, Irina Loghin, care nu a mai vorbit cu interpretul de muzică populară de doi ani, a făcut o serie de declarații referitoare la soția acestuia. „Aflu cu stupoare. (…) Cineva, acum vreo două săptămâni, mi-a spus că nu se simțea așa de bine, dar nu chiar în această stare gravă de care aflu.

Eu nu am deschis astăzi televizorul, de la colegi aflu. Eu nu am mai vorbit cu el de la Festivalul Cerbul de Aur din urmă cu doi ani. Dar era bine! El e un luptător, nu cred că se va întâmpla ceva foarte grav.

Soția lui avea foarte mare grijă de el! Și cu alimentație, cu tot! Sperăm să fie bine!”, a spus Irina Loghin, la Antena 3. „În urmă cu doi ani, era foarte echilibrat”, a adăugat.

„Pe soția lui o cunosc foarte bine, îl iubește foarte mult! L-a îngrijit foarte, foarte bine, chiar Benone spunea că nu face doi pași fără ea. El este un luptător, va fi bine!”, a conchis.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter