Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol nu mai consumă carne de un an. Care a fost motivul deciziei radicale

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Luni, 16 iulie 2018, 12:16
Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol nu mai consumă carne de un an. Cei doi actori au decis să facă această schimbare alimentară radicală, iar motivul este legat de fetița lor, Ruxandra, în vârstă de 10 ani.

Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au împlinit un an de când au devenit vegetarieni, iar cea care i-a impulsionat să ia această decizie este întocmai fetița lor, Ruxandra, care în 2016 a renunțat la carne: “Noi suntem acum toți vegetarieni, adică nu mâncăm carne. A fost doar Ruxi un an de zile, dar acum facem și noi anul, pe 15 iulie. Datorită acestui lucru, nu ne-am mai îngrășat nici de Crăciun, nici de Paște, pentru că nu mai mâncăm așa mult. Lactate și ouă mâncăm, pește, mai rar, o dată de două ori pe săptămână” – a dezvăluit Ioana Ginghină pentru Libertatea.

Dacă înițial decizia fiicei sale a speriat-o pe Ioana Ginghină, ulterior aceasta s-a liniștit: “Când Ruxi a decis să nu mai mănânce carne, m-am dus la un nutriționist, să-mi zică dacă e OK pentru creșterea ei. Mi-a spus că atât timp cât mănâncă ou, albușul de ou fiind proteina animală perfectă, e OK. Noi avem animale și, la un moment dat, s-a prins care e procesul, pentru că aveam și găini pe vremea aceea. Efectiv, a zis: «Eu de azi nu mai mănânc carne!». Noi nu am băgat-o în seamă. Ruxi mergea atunci la afterschool, nu am spus acolo să îi scoată carnea din meniu și erau zile întregi în care mi se spunea: «Vedeți că nu mănâncă!» Ea face acum doi ani de când e vegetariană!”

Ioana Ginghina, Alexandru Papadopol si ruxandra, fiica lor

Astfel, încurajați și stimulați de fiica lor, Ioana și Alexandru, și-au dat seama că pot trăi la fel de bine și fără carne: “Eu găteam mai mult pentru Ruxandra. Am realizat că eram oricum și noi vegetarieni, mâncam ce era în frigider și în frigider nu mai era carne demult. Oricum, eu nu eram carnivoră. La Alexandru a fost o schimbare, la el nu se putea masă fără carne. La mine nu e o decizie forțată. Am zis că dacă vreodată am poftă să mănânc carne, mănânc. Principiul, ca și la Ruxi, este că am tot văzut filmulețe cât se chinuie animalele ca să ajungă în gura noastră. Dacă măcar carnea pe care am mânca-o ar fi una care să știi clar că îți face bine, atunci poate…, dar când știi că nici măcar nu îți face bine carnea aceea, pentru că e hormonată și tratată și antibiotizată în toate felurile.” – a concluzinat Ioana Ginghină pentru sursa citată.

Citește și – Anca Lungu a născut un băiețel

Sursă foto: Libertatea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter