Hugh Grant s-a însurat pentru prima dată la 57 de ani. FOTO

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Miercuri, 30 mai 2018, 12:01
Hugh Grant a făcut marele pas către altar atunci când nimeni nu se mai aștepta. Râvnitul burlac s-a însurat cu aleasa inimii sale, Anna Eberstein, producătoarea TV de origine suedeză, cea care l-a făcut tătic de trei ori până acum.

Astfel, Hugh Grant, la 57 de ani, a reușit să-i doboare recordul lui George Clooney, un alt burlac râvnit, care a ajuns la altar pentru a doua oară la 53 de ani. Cununia civilă a avut loc pe data de 25 mai, iar ceremonia în sine a fost una restrânsă, în compania familiei și a prietenilor foarte apropiați. Hugh a purtat un costum albastru închis, în timp ce soția lui a ales o ținută casual, formată dintr-o cămașă și o fustiță mini albă. Martor la semnarea actelor a fost și fetița lor care a venit pe lume în luna martie a anului acesta.Hugh Grant s-a insurat

Hugh Grant se declara un burlac convins și spunea, în urmă cu doar trei ani, într-un interviu pentru revista People, că nu crede în căsătorie: „Nu prea sunt genul care crede în căsnicie. Am văzut puține exemple bune, poate cinci, în toată viața mea, dar altfel cred că este o rețetă pentru nenorocire pentru ambii parteneri“.Hugh Grant si  Anna EbersteinHugh Grant mai are doi copii dintr-o relație anterioară cu chinezoaica Tinglan Hong. De asemenea, acesta a mai avut o relație de 13 ani cu actrița Elizabeth Hurley, de care s-a despărțit în 2000.

Citește și – Matthew Lewis, tocilarul din Harry Potter, s-a însurat. Cum arată actorul astăzi

Citește și – Boris Becker a divorțat la vârsta de 50 de ani

Citește și – Unde-și vor petrece, de fapt, luna de miere Prințul Harry și Meghan Markle

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter