Gina Chirilă a fost drogată într-un club. „Mi s-au pus droguri în băutură”

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 08 octombrie 2021, 17:56

Invitați în emisiunea „La Măruță”, Gina Chirilă (26 de ani) și Bogdan Vlădău (40 de ani) au vorbit despre pericolele la care se expun tinerii și tinerele care lucrează în modelling. Gina și Bogdan au devenit părinții unei fiice, Katia, în primăvara anului 2020. Cuplul s-a căsătorit civil în 2017 și religios în 2018.

Gina Chirilă a fost drogată într-un club din China. „Noroc că am știut cum să gestionez situația”

„Ca orice altă meserie, probabil, modellingul are plusuri și minusuri. E foarte important să ai inteligență emoțională, din punctul meu de vedere, să poți să te descurci în situațiile astea, pentru că ele se întâmplă, sunt reale. Aveam colege care aveau 14-15 ani, care au trecut prin aceleași încercări ca și mine, poate prin unele mai grele. Nimeni nu te obligă să faci ceva în industria asta, dar te manipulează cumva încât nu mai știi ce să faci exact”, a povestit Gina.

„Eu am plecat la 19 ani în China singură, așa am început, dar tot răul spre bine, am acumulat foarte multă experiență. Se întâmplă și în Europa, nu doar acolo, și este important să tragem un semnal de alarmă. Mi s-au pus droguri în băutură, în club. Noroc că am știut cum să gestionez situația. M-am dus acasă, altfel nu știu ce s-ar fi întâmplat”, a continuat.

„Fiind o fată care nu consumă așa ceva, am simțit că nu prea mai sunt eu. După am auzit povești, la modul fete care au dispărut de tot, au fost răpite. Un băiat a fost răpit timp de o săptămână, apoi a fost lăsat pe marginea drumului, habar nu are ce i s-a întâmplat. Băieți, fete, nu contează”, a mai spus Gina.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Lavinia Pîrvă, mamă cu normă întreagă. „Mi-am dorit enorm să fiu alături de el”

Ce mănâncă Gabriela Prisăcariu după naștere. „Așa fac eu foamea”

Andreea Ibacka a născut un băiețel. „Gata. Totul bine. E băiat și e bine”

„Și s-a întors și fără un rinichi”, a completat Bogdan. „Da, n-am vrut să zic și asta, dar e adevărat”, a adăugat Gina. „Nu e o glumă”, a mai spus Bogdan. „Există și efecte adverse (n.red. ale drogurilor), am citit după. Eu mi-am mușcat mâna în somn”, a mai dezvăluit modelul, care s-a trezit a doua zi cu mâna însângerată. „Deși pare o lume perfectă, dacă nu ai grijă de tine și nu știi să te descurci în situațiile astea, e grav ce se poate întâmpla. Nu recomand să începi de la o vârstă fragedă”, a continuat.

„În Franța am fost pusă în fața unei situații în care puteam fi abuzată, dar, din nou, am știut cum să gestionez. Am pierdut campania. Un fotograf mi-a spus că trebuie să fac ceva cu el ca să primesc acea campanie. La început a fost violent, apoi și-a dat seama că nu e ok și m-a lăsat să plec”, a mai povestit.

Ulterior, în Napoli, Gina a fost la un pas de a fi răpită. Din fericire, se afla într-o zonă circulată a orașului, reușind astfel să ajungă înapoi la hotelul la care era cazată.

Între Gina și Bogdan este o diferență de vârstă de 15 ani. „Eu nu simt că ea e mai mică decât mine, pentru că este extrem de matură și are momente când este mai înțeleaptă decât mine. Eu sunt destul de licean în sinea mea – ceea ce poate că-mi aduce și un soi de relaxare, pe de-o parte”, spunea Bogdan Vlădău cu ceva timp în urmă.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter