Filosoful Mihai Șora a fost operat de urgență

De Oana Savin, pe Ultimul update Vineri, 29 iunie 2018, 09:12
Filosoful Mihai Șora a fost operat de urgență, joi, la Spitalul Elias din Capitală, din cauza unor probleme la colecist. Purtătorul de cuvânt al unității medicale, Silvius Negoiță a declarat că a fost o intervenție dificilă, dată fiind vârsta înaintată a acestuia, de 101 ani.

A fost o operație complicată penru că de vină este și vârsta, de 101 ani. Se recupereaz”, a mai spus medicul pentru Mediafax, precizând că Șora este conștient după operație.

Doctorii au făcut un adevărat miracol şi le suntem profund recunoscători. Acum l-au dezintubat. Aşteptăm să se trezească. În momentul de faţă este încă la terapie intensivă”, este mesajul primit de jurnalistul Ionuț Iordăchescu de la soția lui Mihai Șora, pe care acesta l-a publicat pe pagina sa de Facebook.

Luiza Șora a confirmat această informație pentru Adevărul.

Se află la terapie intensivă, se recuperează acum, a fost dezintubat şi respiră singur. Nu ştiam că va intra în operaţie, a fost atât de urgent, că medicii nu au mai stat să aştepte. A avut câteva complicaţii, a fost pe fondul stresului, ceva la colecist, dar s-a terminat cu bine. Noi am crezut că sunt probleme cardiace, dar inima a fost puternică, a rezistat şi asta este cel mai important. L-am văzut şi e bine, se recuperează“, a spus Luiza Șora.

În prezent, filosoful se află internat la secția de Terapie Intensivă.

Mihai Șora este un filosof și eseist român, născut pe 7 noiembrie 1916 în Ianova, Comitatul Timiș, Austro-Ungaria. Din octombrie 2012 el este membru de onoare al Academiei Române. Șora a obținut Premiul Uniunii Scriitorilor penru „Sarea Pământului” în 1978 și pentru „Firul Ierbii” în 1998. În anul 2016 i s-a conferit Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler.

Citește și: Antonia, glume și ironii dure la adresa lui Alex Velea

Citește și: Meghan Markle a încălcat una dintre cele mai importante reguli de protocol impuse de casa regală britanică

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter