Fiica regretatului Aurelian Preda trece printr-o perioadă dificilă. „Nu îmi mai merge viața atât de bine”

De Unica.ro, pe

Anamaria Rosa Preda (21 ani), fiica regretatului interpret de muzică populară Aurelian Preda (n. 1970 – d. 2016), spune că viața „nu îi mai merge atât de bine” de când tatăl ei a decedat. Solistul s-a stins din viață pe 27 septembrie 2016, la doar 46 de ani, într-o clinică privată din Austria. Artistul suferea de cancer de mai mulți ani.

Fiica regretatului Aurelian Preda trece printr-o perioadă dificilă. „Nu îmi mai merge viața atât de bine”

„Îi simt lipsa mereu! Sinceră să fiu, de când a decedat tatăl meu nu îmi mai merge viața atât de bine pe cât mergea, pentru că el a fost practic stâlpul meu!”, a declarat Anamaria pentru Click!. Întrebată cum și-l amintește pe cântăreț, Anamaria a completat: „În primul rând, un om extrem de ambițios și foarte bun, din punct de vedere sufletește”.

„La modul că un om care să ierte mai mult ca tatăl meu și să nu țină dușmănie pe absolut nimeni, nu am văzut. Nu multă lume se apropia de el tocmai din cauza asta, că impunea prin prezență o superioritate și toată lumea avea teama asta la început, dar după ce-l cunoșteau erau numai cuvinte de laudă, din partea tuturor”, a continuat.

Vorbind despre viitorii ei copii, Anamaria a mărturisit că, dacă va avea un fiu, acesta „cu siguranță va purta unul dintre numele” tatălui ei. Totodată, Anamaria a declarat că-i este greu „din toate punctele de vedere”. „Și financiar îmi este greu, doar că am reușit să am un echilibru. Mi-a fost greu în jur de 4 ani, dar ușor-ușor am găsit un echilibru, și emoțional, și psihic, am și câțiva oameni lângă mine, foarte puțini”, a completat.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Nepotul lui Petrică Mîțu Stoian, mărturii tulburătoare despre ultimele ore din viața artistului

Petrică Mîțu Stoian a fost înmormântat. Primele imagini de la slujba de înhumare

Un bărbat din Reșița, în stare gravă la ATI după ce a primit același tratament la clinica la care a fost Petrică Mîțu Stoian

„După moartea tatălui meu s-au arătat mulți viteji o bună perioadă de timp și mulți mi-au fost aproape, bine, și din punct de vedere al vorbelor, al sfaturilor, dar ușor-ușor, în fiecare lună mai dispăreau câteva persoane. Chiar mă uitam la filmările de la majorat, unde am avut 120 de invitați, din 120 de invitați, cred că doar 5 mi-au rămas aproape”, a mai spus.

„Eu sunt și o persoană credincioasă. Ăsta e un alt lucru pe care l-am învățat de la tatăl meu. De fiecare dată când am o cădere, mă rog. Mă ajută mult”, a continuat.

„Îmi e dor să lucrez în televiziune! Mi-a plăcut foarte mult, numai că este și foarte solicitant. Aș vrea să lucrez într-o televiziune care s-ar detașa de lumea muzicii populare, pentru că mi-a fost greu să lucrez în locul în care a lucrat tata. A fost foarte greu să mă obișnuiesc. Chiar dacă îi știam pe toți colegii de când eram mică și mă obișnuisem cu ei. Mi-aș dori să lucrez în televiziune, într-un alt domeniu, poate pe divertisment”, a mai spus Anamaria pentru Click!.

Aurelian Ion Preda nu a fost cunoscut doar ca interpret de muzică populară ci și ca prezentator și realizator al emisiunilor „Povești de viață” și „Destine celebre”, la Etno TV.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter