Feli Donose, despre drama din viața sa: „E întuneric, deci e bine că nu te văd”

De Unica.ro, pe
Feli Donose este una dintre cele mai îndrăgite artiste de la noi, însă puțini știu că în spatele zâmbetului său se ascunde o mare dramă, o mare tristețe despre care artista a vorbit cu greu.

Feli Donose a trecut printr-o mare suferință în urmă cu câțiva ani, însă abia acum a avut puterea să vorbească despre asta. Îndrăgita artistă a avut un frățior pe care l-a pierdut la doar câteva luni. Feli se întristează de fiecare dată când vorbește despre acesta: „Nu multă lume ştie că eu am avut un frăţior mic pe care Dumnezeu a ales să mi-l facă îngeraş la câteva luni. Nici nu ştiu unde e şi foarte bine că nu ştiu că mă apucă plânsul, că e întuneric, deci e bine că nu te văd…„ – a dezvăluit Feli Donose, potrivit Spynews.

Feli Donose și partenerul său de viață, un bărbat care nu are nio legătură cu lumea mondenă, au împreună o fetiță, pe nume Nora Luna. Cei doi își doresc să devină părinți din nou, însă de această dată și-ar dori foarte mult să înfieze un copil: „Ştiu că o să am un al doilea (n.red. copil)! Şi da, îmi doresc foarte mult să înfiem un copil, dar toate la momentul potrivit. Am nişte planuri extraordinare pentru anul acesta şi Doamne ajută în toamnă să vă surprind şi să vedeţi o Feli cum nu credeaţi vreodată că o să vedeţi şi o să auziţi”, – a mărturisit artista în urmă cu ceva timp pentru Antena Stars.

Sursă foto: Arhivă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter