EXCLUSIV! Mihai Leu, dincolo de lumea sportului: „În dragoste să nu faci niciodată ambiții”

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Marți, 11 iunie 2019, 15:55
Mihai Leu, primul campion mondial al României la box profesionist, retras neînvins din ring, și, totodată, campion național la raliu, ne-a oferit privilegiul unui meci de întrebări și răspunsuri, lăsându-ne astfel să-i descoperim o parte din pasiuni, bucurii și visuri.

Unica: Un învingător întotdeauna, din toate punctele de vedere. Care este următoarea țintă?

Mihai Leu: Să știți că nu am nicio țintă. Pot însă să vă spun că atunci când mă apuc de ceva vreau să fac totul bine.

Dacă ar fi să trageți o linie și să faceți un bilanț între viața profesională și cea personală, în ce zonă s-ar înclina balanța?

În favoarea celei personale.

A rămas un vis neîmplinit? Care este cea mai arzătoare dorință a dumneavoastră?

Nu, nu cred că am așa ceva. Pot să vă spun însă că sunt un perfecționist, cred că sportul m-a învățat să fiu astfel, de fiecare dată când privesc în urmă mă gîndesc că poate aș fi putut să fac mai bine. Dar nu pot spune că am vreun vis neîmplinit.

Mihai Leu

Ce îl mai surprinde pe Mihai Leu în prezent?

Cu trecerea timpului capeți experiență și nu prea te mai suprinde nimic. Cu toate astea, să știți că uneori mai am parte de lucruri care mă surpind tocmai pentru că sunt lucruri care nu ar trebui să se mai întâmple, pe care nu ar trebui să le mai vedem în jurul nostru.

Ce vă face să râdeți în hohote? Dar să plângeți?

Sunt o fire foarte optimistă și chiar dacă în cele mai multe apariții par serios, eu sunt o fire vesală, îmi place să râd. Râd chiar și la bancuri mai slabe. Iar de plâns… uite, de exemplu ultima carte pe care am citit-o, „Ayrton Senna”, m-a emoționat, chiar îți dau lacrimile când citești așa ceva.

Ați avut de-a lungul timpului multe provocări, atât profesionale, cât și personale. Cum simțiți că v-au schimbat ele?

Din fiecare experiență trebuie să înveți. Dacă atunci când suntem tineri suntem mai entuziasmați, cred că odată cu trecerea anilor și a experiențelor peste noi devenim mai atenți. Eu am încercat să nu mă schimb, deși uneori sunt circumstanțe care te forțează să fii altfel. Ce am învățat? Să rămân optimist și să nu renunț.

Mihai Leu

L-a învins vreodată ceva pe Mihai Leu? Poate un sentiment? Poate o emoție?

Sunt multe lucuri care impresionează sau dor, dar am învățat din ring că de obicei adversarul nu trebuie să vadă că te-a lovit, pentru că va profita. Am încercat ca, indiferent de ce se întâmplă, că sunt mai afectat, mai slab, să nu arăt asta.

Care considerați că este cea mai mare slăbiciune a dvs.? Dar virtute?

Ca slăbiciune ar fi poate faptul că nu știu niciodată să spun „nu”. Calități… perseverența, dacă încep ceva nu mai dau înapoi.

Care sunt tabieturile dvs.? Cum vă place să vă petreceți timpul liber?

Depinde. Dacă nu am treabă, îmi place să lenevesc mai mult în pat dimineața, să beau un cappuccino cu un croissant în pat. Când sunt plecat însă mă trezesc devreme și mă apuc de treabă. Acasă îmi place mult să stăm la povești, eu și soția, dacă avem timp plecăm pe undeva, iar cu fiul meu îmi place să ne jucăm pe playstation.

De aproape trei decenii împreună cu soția dvs., Anna. Care este secretul căsniciei de lungă durată?

Nu știu dacă există un secret… Avem un prieten bun în Germania, care a fost ca un tată pentru Anna, iar el zice că în cazul nostru e „căutat și găsit”. Pur și simplu ne-am potrivit extraodinar de bine.

Mihai Leu sotia, Anna si fiul

În ring nu ați cedat niciodată. Dar în familie? Suntem foarte curioși să aflăm cum administrați un conflict. Cine cedează primul?

La amatori din 200 de meciuri am pierdut 10. La profesioniști niciunul, din 28 de meciuri nu am pierdut niciunul. Iar acasă am învățat amândoi – și ținem cont de asta – să nu mergem niciodată la somn supărați. Am văzut un film din care țin minte o replică: „În dragoste să nu faci niciodată ambiții”.

Vă simțiți pregătiți să deveniți socri mari? Dar bunici? Va fi vorba de o nouă perspectivă de viață…

Asta este fix alegerea și decizia fiului nostru.

Ce se gătește cel mai des la dvs. în casă?

Soția e cea care gătește, de cele mai multe ori mâncare italienească. Dar și fiul nostru mai gătește uneori, am văzut că îi place și lui foarte mult și se și pricepe.

Câtă grijă aveți la alimentație și cât sport faceți în prezent?

Mișcarea pe care o fac acum nu se compară cu ce făceam înainte, când alergam în fiecare dimineata câte 10 km. Acum încerc să fiu activ, am grijă cu alimentația pentru că nu vreau să mă îngraș, nu mă simt bine dacă se întâmplă asta și, în plus, la mașină, la curse, orice kilogram în plus e pierdere la timp.

Care este sloganul după care v-ați ghidat în viață?

„Nimic nu este imposibil.”

Cum ați completa propoziția: „Dacă aș lua viața de la capăt, cu siguranță nu aș mai… ”

Singurul regret pe care îl am este că atunci când m-am accidentat la braț am început prea repede antrenamentele și de asta nu am mai putut continua boxul. Ar fi trebuit să ascult de medic și să fac o pauză mai lungă. Mi-a lipsit mult boxul.

EXCLUSIV! Mihai Leu, dincolo de lumea sportului: „În dragoste să nu faci niciodată ambiții"

Ce v-a învățat boxul?

Foarte multe. Cred că boxul se aseamănă mult cu însăși viața. În box ești de multe ori lovit și, așa cum spuneam, nu trebuie să lași adversarul să vadă asta. Ești lovit, te ridici și mergi mai departe, nu trebuie să cedezi. Așa e și în viață.

Dar din postura de pilot de raliu ce ați adăugat în bagajul de cunoștințe?

Ca pilot am învățat să nu mai merg așa tare pe șosea. Am învățat că o secundă poate face diferența când eși la volan. Ca pilot realizezi ce riscuri îți asumi când mergi prea tare și, automat, devii un șofer foarte prudent și precaut.

Ce proiecte mari pregătiți pentru anul acesta? La ce curse vă vom vedea?

Particip la Campionatul Național de Viteză pe traseu montan, iar la categoria la care merg eu sper să obțin un rezultat cât mai bun. Apoi sunt cursele pe care le organizăm noi la AMC Racing, împreună cu familia mea. Suntem foarte bucuroși de formatul Super Rally pe care l-am implementat pentru prima oară anul trecut și pe care îl continuăm și anul acesta. Vrem să iasă cât mai bine.

Un sfat pentru cei care vor să vă calce pe urme.

Întotdeauna cred că dacă muncești poți să realizezi orice.

Foto: Arhivă personală

Interviu realizat de Mădălina Manole

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter