Exclusiv! Anca Serea le răspunde celor care o critică pentru că este însărcinată a șasea oară

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Marți, 23 aprilie 2019, 17:27
Anca Serea este însărcinată pentru a șasea oară, iar vestea cea mare și absolut neașteptată a dat-o, în exclusivitate, în Revista Unica. Cu această ocazie, Adi Sînă va deveni tătic pentru a patra oară, iar familia se va mări cu o fetiță, pe care o va boteza cu numele Leeah. 

Anca Serea a fost și în trecut criticată pentru faptul că a decis să aibă o familie numeroasă, iar acum, așa cum era de așteptat, gurile rele și vocile critice au reapărut pe conturile de socializare, acolo unde îndrăgita vedetă a făcut anunțul celei de-a șasea sarcini.

Anca Serea a ales să le răspundă răutăcioșilor, cu zâmbetul pe buze și fără nicio jenă, în exclusivitate, în revista Unica: “O familie numeroasă este tot ceea ce mi-am dorit încă de când eram copilă. Ei sunt cea mai mare împlinire și bogăție spirituală, mă simt nemuritoare datorită lor și nimic în această călătorie nu se compară cu legătura între prunc și mamă.“

Anca Serea se mândrește cu familia minunată pe care o are alături de Adi Sînă și nu acordă importanță gurilor rele care o critică pentru faptul că adoră rolul de mamă. Ei bine, și pentru că asta o definește cel mai mult, am rugat-o pe viitoarea mămică să ne caracterizeze pe scurt cei cinci copii ai săi: “David – inteligent, Sarah – ambițioasă, Noah – artist, Ava – minunată, Moise – mereu pus pe șotii! Abia așteptăm să vedem cum va fi Leeah!“ – ne-a declarat Anca Serea în exclusivitate.

Vezi imaginile cu Anca Serea însărcinată a șasea oară în galeria foto!

Află mai multe despre noua sarcină a Ancăi Serea din revista Unica mai 2019, la chioșcuri din 22 aprilie 2019.

Credit Foto: Ștefan Dani

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter