Ed Sheeran, cea mai bogată vedetă sub 30 de ani din Marea Britanie

De Oana Savin, pe
Ed Sheeran a devenit cea mai bogată vedetă sub 30 de ani din Marea Britanie după ce, în ultima perioadă și-a dublat averea.

Artistul în vârstă de 28 de ani se află astfel în fruntea clasamentului realizat de revista britanică „Heat”, cu cele mai bogate vedete care au sub 30 de ani din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Dacă în anul 2017 avea o avere de 94 milioane de lire, anul acesta, starul se poate lăuda cu o sumă de 170 de milioane de lire.

Muzicianul a ajuns pe prima poziție după ce a depășit-o pe Adele, care a împlinit 31 de ani în luna mai.

Locul secund este ocupat de Daniel Radcliff (30 ani), cu o avere estimată la 90 milioane de lire.

Cântărețul Harry Styles (25 ani), membru al formației One Direction, completează podiumul, cu o avere estimată la 64 milioane de lire, bani ce provin din cariera sa solo, precum și din colaborarea pe care acesta o are cu Gucci.

Top 10 cele mai bogate vedete britanice sub 30 de ani

  1. Ed Sheeran – 170 milioane lire
  2. Daniel Radcliff – 90 milioane lire
  3. Harry Styles – 64 milioane lire
  4. Emma Watson – 57 milioane lire
  5. Niall Horan – 55 milioane lire
  6. Little Mix – 50 milioane lire
  7. Louis Tomlinson – 46 milioane lire
  8. Liam Payne – 44 milioane lire
  9. Cara Delevingne – 40 milioane lire
  10. Zayn Malik – 38 milioane lire

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter